Tamas Ivancsik s-a despărțit de Minaur! Campioana României se confruntă în continuare cu probleme serioase
Lucrurile păreau că vor intra pe un făgaș normal la Minaur Baia Mare, după ce jucătorii și-au primit o parte din restanțele financiare, iar autoritățile locale au înființat un club de drept public – CS Minaur -, menit să preia toată activitatea de la Handbal Club Municipal Baia Mare.
Socotelile oficialilor băimăreni nu s-au potrivit însă cu planurile unor jucători care au activat în acest sezon inclusiv în grupele Ligii Campionilor. Inițial, Minaur anunțase recent un lot de 15 handbaliști pentru partea a doua a sezonului, dar și o posibilitate ca portarul Peter Tatai să se întoarcă. Numai că, în cursul acestei săptămâni, lucrurile au luat o altă întorsătură. Tamas Ivancsik a anunțat că a ajuns la o înțelegere cu Elverum, campioana Norvegiei, astfel că a decis să părăsească echipa din Baia Mare. Extrema dreaptă a semnat un contract până în vară cu formația norvegiană, cu drept de prelungire, astfel că va fi coechipier cu alt fost handbalist al Minaurului, Steffen Stegavik.
În acest moment, antrenorul Petru Pop are la dispoziție doar 11 jucători, pentru că nici ucraineanul Ostroushko și bosniacul Karacic, care de curând a jucat în preliminariile pentru CM 2017, nu ar mai vrea să rămână la echipă. De asemenea, Pribanic încă nu este refăcut în totalitate după o accidentare mai gravă. În atare condiții, planurile echipei Minaur de a prinde play-off-ul la sfârșitul sezonului regular scad. De menționat faptul că Minaur nu mai poate efectua achiziții, având în vedere că perioada de transferări s-a încheiat încă de la sfârșitul lunii noiembrie 2015!
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?