Târcă nu se teme de provocări!** „Trebuie să fim optimiști, deși situația nu este roză!”

Antrenoarea Mariana Târcă a declarat că nu se teme de provocări,
deși situația la Rulmentul Brașov, pe care o va prelua începând de
miercuri, este mai grea ca în urmă cu cinci ani, atunci când a
ajuns prima oară la conducerea tehnică a echipei feminine de
handbal.

„În situația în care se prezintă echipă în acest moment,
viitorul nu se anunță a fi roz. Trebuie să fim optimiști și să
discernem foarte bine ce facem în continuare. Situația financiară
peste tot în lume este grea și nici Rulmentul nu este ocolită de
acest lucru. În acest moment avem legitimate mult sub 10 jucătoare
senioare câte ne impune regulamentul, astfel că trebuie să găsim
rapid soluții. Mi-e greu să spun ce se va întâmpla sâmbătă, la
meciul cu Reșița, ce îmi este clar este că, în acest moment,
situația echipei este mult mai grea decât acum cinci ani, dar nu mă
tem de provocări. Vom face eforturi să rămânem în Liga Națională.
Nu a fost nicio răscoală a fetelor, ce s-a întâmplat la echipă acum
câteva zile se va rezolva în timp. În acest moment se va vedea cine
e cu sufletul las Rulmentul și cine nu. Eu îmi doresc foarte tare
să păstrez o parte din lotul actual, dar vom vedea ce va
fi”
, a declarat Târcă.

Mariana Târcă a participat, miercuri dimineață, la Primăria
Brașov, la o întâlnire la care au mai fost prezenți primarul George
Scripcaru, patronul Rulmentului, Teodore Florescu, și antrenorul
Herbet Muller.

Muller a preluat echipa în 2008 și a fost antrenor până
miercuri. „Unde se închide o ușă, se deschide o alta.
Drumul meu la Brașov s-a încheiat, eu mi-am dat un cuvânt aici și
am rămas atât timp câte a fost nevoie de mine. Nu regret nimic din
ce am făcut aici și nici că am rămas și am lucrat neplătit. Sper ca
această echipă să rămână în Liga Națională, să-și continmue drumul
așa cum trebuie și să redevină o forță. În acest moment nu sunt
decis să semnez cu altă echipă, mă voi întoarce în Austria, acolo
unde este nevoie de mine și unde oamneii au proiecte interesante,
atât la feminin, cât și masculin”
, a menționat Muller.

Patronul Teodor Florescu a afirmat că la întâlnire s-au luat
decizii în ceea ce privește forma organizatorică la club până în
vară. „În acet moment și Primăria va sprijini această
echipă și ce este foarte clar este că Muller a fost înlocuit cu
Mariana Târcă. În zilele următoare vor avea loc mai multe discuții
și se va ajunge la cea mai bună formă de organizare”,
a
subliniat Florescu.

Mediafax

Publicat: 06 01. 2010, 12:10
Actualizat: 06 01. 2010, 12:11