Fără Vărzaru, naționala avea nevoie de cineva pentru a o înlocui, în condițiile în care pe partea dreaptă mai rămăsese doar Paraschiv. Soluția: Ada Nechita (foto). Ada a făcut pregătirea cu naționala în perioada premergătoare turneului final, însă cu trei zile înainte de a pleca la Europene a fost anunțată că nu va face parte din lot. Selecționerul Radu Voina avea 17 handbaliste și trebuia să renunțe la o jucătoare pentru a-i face loc unui al treilea portar. Iar cea care a „picat” a fost Nechita, motivația la vremea respectivă fiind că pe partea dreaptă sunt trei soluții.
„Lucky loser”
Extrema a fost sunată de urgență pentru a veni în Danemarca, spre miezul nopții, după ce toate problemele legate de transport fuseseră deja rezolvate. Nechita a fost sunată atât de selecționer, cât și de președintele FRH, astfel încât la ora 8:00 (ieri-dimineață) să se prezinte în aeroport. Ada a zburat către Billund (Danemarca), via Amsterdam, alăturându-se ieri după-amiază echipei. Nici nu a ajuns bine la Herning, că extrema dreaptă a intrat în program, la vizionarea viitorului adversar, Croația. Interesant e că Ada prinde pentru a patra oară un turneu final pe ultima sută de metri. În 2007 (CM) și 2008 (JO), tricolora a profitat tot de absența Cristinei Vărzaru, iar la CM 2009 a fost sigură de locul în echipă după ce s-a accidentat Ardean.
Se joacă într-o arenă de 12.500 de locuri
Partidele din grupa principală se vor disputa la Herning, în „MCH Arena”, o sală impresionantă de 12.500 de locuri. Arena l-a impresionat pe selecționerul Radu Voina, care a arătat, totodată, că România nu are nici măcar jumătate din sala de aici. „Măcar până la geamuri să o fi avut și noi (n.r. – tribunele sunt ridicate pe două inele). Noi mergem înainte tot cu Polivalenta, care a plesnit prin toate colțurile”, a afirmat Voina. De menționat că tot la Herning se vor disputa și semifinalele, și finalele.
Danemarca e în sărbătoare
Danemarca s-a calificat cu trei victorii în grupa principală, ajungând la Herning cu patru puncte. Interesul manifestat de danezi vizavi de Euro este major, cel puțin la Aalborg sala fiind ocupată de peste 6.000 de oameni la fiecare meci. Iar isteria este atât în timpul jocului, cât și după meciuri. Sute de copii, dar și de adulți se înghesuie pentru a obține un autograf de la Skov, Melgaard & Co, astfel că forțele de ordine sunt nevoite să facă și cordoane pentru a stăvili mulțimea.
Manea: „Poate că suntem mai matinale”
Echipa României a ajuns ieri în jurul prânzului la Herning și, la nici o oră distanță, a fost nevoită să meargă la antrenament. „Ne-au băgat pe noi primii la antrenament, deși mâine (n.r. – azi) jucăm în al doilea meci. S-au încercat tot felul de șicane extrasportive pentru a încerca să fim perturbați. Dar trebuie să fii în orice situație diplomat și să trecem de micimile care ne perturbă”, a spus Voina. Interesant este faptul că România a fost programată ca poziție la sală numai la primele ore, motiv de amuzament și pentru Oana Manea: „Poate ca nație suntem noi mai matinali”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER