Teroarea din Germania, descrisă de un român campion în Bundesliga: „Prietena mea însărcinată m-a rugat să nu merg la Mondiale. Își face griji”. Atentatele din capitala Franței, trăite într-un microbuz aflat în drum spre Paris

  • Publicat:
  • Actualizat:

„A fost o noapte a fricii”, scrie Bild după ce Germania a simțit pentru a doua oară în 4 zile răsuflarea fierbinte a terorismului. Marți seară, amicalul cu Olanda de la Hanovra a fost anulat cu o oră și ceva înainte de start din cauza unei alerte teroriste. Oamenii aflați în drum spre stadion au aflat vestea de la polițiștii care i-au întors din drum. Jucătorii celor două naționale au mers la o secție de poliție de unde au plecat acasă. Pentru campionii mondiali, coșmarul revenea. Vinerea trecută, Schweinsteiger, Neuer și colegii lor dormiseră în interiorul arenei Stade de France, în timp ce atentatorii ucideau 132 de persoane pe străzile din Paris.

 „Am fost cu echipa la masă și am observat că mai mulți jucători sunt afectați după ce s-a întâmplat în Franța. În urma episodului Hanovra, trebuie să ne facem griji în privința jucătorilor și să implicăm puternic psihologii sportivi”, a dezvăluit Reinhard Rauball, șeful Ligii germane. Meciurile programate în weekend în Bundesliga și 2Bundesliga se vor disputa conform programului, însă cu măsuri de securitate sporite. Fanii sunt sfătuiți să nu meargă la stadion cu artificii, petarde și alte materiale pirotehnice.


Poliția înconjoară stadionul din Hanovra. Partida Germania – Olanda s-a anulat

„Amenințarea pentru Europa și pentru Germania este serioasă, foarte serioasă”, spune ministrul federal de Interne, Thomas de Maiziere după anularea partidei de la Hanovra. În ciuda faptului că informațiile privind explozibili nu s-au confirmat, autoritățile germane refuză să divulge tot ce știu. Preluată de media, starea de incertitudine și de tensiune se transmite și publicului german.

„Chiar dacă suntem la peste 300 de kilometri de Hannover, lumea discută peste tot despre acest eveniment. La sala de forță, pe stradă când merg cu copilul, oamenii dau din cap și spun că nu înțeleg ce se întâmplă”, spune pentru ProSport antrenorul de handbal Herbert Muller. Bărbatul născut acum 53 de ani la Timișoara lucrează la Thuringer, echipă pe care a făcut-o campioană în Bundesliga. El a acceptat să vorbească despre starea de teamă care a cuprins Germania.

Citește continuarea mai jos.


Herbert Muller, pe vremea când antrena în România, la Rulmentul

Forțele de ordine germane caută sub scaunele stadionului din Hanovra

 

Muller recunoaște că este încă afectat de atentatele de la Paris. Vineri seară, el și jucătoarele sale se aflau în drum spre capitala Franței de unde urmau să continue drumul spre Orleans. A doua zi era programat meciul de Liga Campionilor cu Fleury Loiret. „Țin minte că m-au sunat 3 mame de-ale fetelor să mă implore să nu mai mergem să jucăm meciul. Ulterior, am aflat că partida s-a anulat. Am făcut cale întoarsă, iar pe drum am discutat mult cu fetele mele despre direcția în care a apucat-o omenirea. Am sunat-o și pe Alexandrina Barbosa (n.red – jucătoare la Fleury, fostă la Oltchim, Rulmentul și Thuringer) și mi-a spus că nu s-au putut antrena din cauza stresului „, spune Muller. Partida Fleury – Thuringer s-a amânat pentru data de 6 ianuarie.

Antrenorul vorbește română cu accent nemțesc. „Cum poate cineva să tragă așa în mulțime cu un Kalașnikov? Ce e în mintea omenirii?”, se întreabă el. Muller povestește că starea de frică se simte și la Erfurt, oraș de 200.000 de oameni situat în inima Germaniei, la jumătatea drumului dintre Nurnberg și Hanovra: „Duminică a fost un concert, iar măsurile de securitate au fost mult mai mari decât altădată. La un meci de fotbal, poliția a fost omniprezentă. Prezența polițiștilor este vizibilă”.

Vestea că meciul Germania – Olanda ar putea fi ținta unui atentat terorist l-a prins acasă. A dat drumul la televizor și aștepta amicalul contra marii rivale necalificate la Euro 2016. „Chiar voiam să văd partida. Apoi, am aflat la știri că s-a anulat. De-abia atunci am realizat cât de aproape este acest pericol. E aproape incredibil că se poate întâmpla așa ceva în secolul 21. Problema este religia, de aici pornesc multe lucruri”.



Spectatorii părăsesc grăbiți stadionul din Hanovra purtând trei steaguri uriașe ale Germaniei

Muller spune că nu se teme să iasă pe stradă, deși efectul terorii este resimțit în propria casă:  „Imediat după ce s-a anunțat că meciul cu Olanda s-a anulat, prietena mea care este însărcinată și va naște în mai anul viitor m-a rugat să nu mai plec la Campionatul Mondial din Danemarca. Vreau să văd meciurile Germaniei și ale României, dar ea își face griji. I-am zis că voi merge. Știu că e periculos, dar pe de altă parte nu trebuie să acceptăm presiunea lor. Trebuie să ne continuăm viața. Încerc să văd aspectul pozitiv. Trebuie să fim iarăși oameni. Eu sper ca măcar noi, europenii să fim uniți și să luptăm contra radicalismului. În același timp, trebuie să înțelegem că radicalii nu se vor schimba. Mi-e clar că problemele din țările din care provin acești teroriști nu se pot rezolva. Sper însă ca Putin și America să se așeze la masă, să vorbească și să acționeze împreună”.

Muller, cel mai bun antrenor german al momentului
 

Herbert Muller este probabil cel mai valoros tehnician din handbalul german (feminin) din ultimii ani, având în vedere că a câștigat mai multe titluri la rând cu Nurnberg și Thuringer. Cu această ultimă formație, antrenorul româno-german a fost foarte aproape de semifinalele Ligii Campionilor în sezonul 2013-2014. Pentru aproximativ un an și jumătate, Herbert Muller a antrenat și în România, formația Rulmentul Brașov. Cu echipele germane pe care le-a pregătit, antrenorul român a fost adversarul mai multor formații din România. În sezonul 2007-2008, Muller și Nurnberg au reușit să oprească Oltchim din drumul spre semifinalele Ligii Campionilor, deși campioana Germaniei la vremea respectivă nu mai avea nicio șansă să meargă mai departe. În prezent, Herbert Muller este și selecționerul Austriei.

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×