Thriller în lacrimi!** Paula Ungureanu s-a accidentat grav! România-Croația 31-22
În primul meci din grupa principală a Campionatului European,
România a zdrobit aseară la Herning reprezentativa Croației, 31-22
(14-12), și rămâne în grafic pentru accederea în semifinalele
competiției. Victoria tricolorelor a stat însă sub semnul unor
scene terifiante. Goal-keeperul Paula Ungureanu s-a accidentat grav
și probabil că nu va mai evolua până la finalul turneului.
Motive de sărbătoare la începutul jocului pentru România. Două
dintre cele mai reprezentative handbaliste din tabăra naționalei
marcau momente jubilare, conform cifrelor prezentate de FRH la EHF.
Starul Cristina Neagu pășea pentru meciul cu numărul 100 în contul
României. Aurelia Brădeanu a strâns dublu, 200. Gazdele le-au
oferit flori pentru a marca momentul. Călcate însă în picioare de
cameramanul care filma naționala la intonarea imnului, Cristina a
schițat un zâmbet, apoi a intrat în transa meciului cu
Croația.
Oana Manea, MVP-ul României
În fine, începem în avantaj un meci după atâtea debuturi cu frâna
trasă. Croația se prezintă însă cu o echipă gata să se sacrifice
pentru fiecare minge. Ne-a avertizat de acest lucru chiar
antrenorul Vladimir Canijuga, care a afirmat că naționala Croației
este pregătită să dea o lovitură de grație și României după cea
aplicată Muntenegrului, cu două zile mai devreme. Sacrificiul nu
ține însă mereu loc de valoare sau inspirație. România pare că are
inițiativa și joacă foarte elastic în atac. Oana Manea își aleargă
adversarele pe semicerc de mănâncă pământul și reușește să facă
diferența mai mereu la două goluri pentru România. Stabilitatea
vine însă din spate. În poartă stă Paula Ungureanu, gata să-și
sporească considerabil procentajul după o primă săptămână de
competiție în care nu a urcat peste 30%.
Nechita,
debut în forță la europene
Lucrurile funcționează pentru România, dar nu reușește să se
desprindă la mai multe glouri, întrucât în atac momentele geniale
se succed cu repeziciune cu lipsa de luciditate. Emoțiile se încing
în minutul 27, la 13-11, când Neagu este trântită la pământ. Se
ridică după câteva secunde bune, șchiopătând, dar ne liniștește
după aproximativ un minut când reintră pentru a executa un șapte
metri. A fost doar un șoc de moment.
România a intrat la cabine cu 14-12 și a revenit apoi și mai
determinată. Astfel, în primele secvențe ale primei reprize,
aceeași Oana Manea bagă „cărbuni” în jocul României, iar naționala
se desprinde pentru prima dată la trei goluri, 15-12. Croația
începe să cedeze ritmul, Ada Nechita le „rupe spinările” cu două
contraatacuri și diferența crește instantaneu la 17-12 (min. 35).
Canijuga cere imediat timeout, încercând să mai salveze ceva, dar
România este o echipă care știe ce vrea și își ține la respect
adversara.
Coșmar cu
Paula
Minutul 45 a adus starea de șoc în echipa României prin
accidentarea Paulei Ungureanu. Echipa l-a resimțit timp de câteva
minute, când Croația s-a apropiat la 22-20. Voina a mutat decisiv
însă… Stanca i-a luat locul Oanei Manea, cea care făcuse un meci
extraordinar, dar obosise pe final, Ada Nechita s-a dovedit
devastatoare pe contraatac, iar defensiva a părut de netrecut.
Tricolorele s-au trezit însă la timp și au făcut instrucție pe
final, partida încheindu-se cu un categoric 31-22.
Suedia este practic prima semifinalistă, după ce a învins Norvegia
și a totalizat 6 puncte în Grupa Principală 2
„Fiți mai
atente la centru, fetelor! Cu mai multă răbdare, nu vă grăbiți!”,
Radu Voina, selecționer (într-un time out)
Următoarele meciuri din grupa I principală sunt programate
astfel:
Marți
17.45 România-Muntenegru
19.45 Spania-Rusia
21.45 Danemarca-Croația
Joi
17.45 România-Rusia
19.45 Spania-Croația
21.45 Danemarca-Muntenegru.
În grupa a II-a, primele meciuri s-au jucat duminică, iar
următoarele sunt programate astfel:
Marți: Olanda-Ungaria (17.15), Suedia-Franța (19.15) și
Ucraina-Norvegia (21.15)
Miercuri: Ucraina-Franța (17.15), Suedia-Ungaria (19.15) și
Olanda-Norvegia (21.15).
Primele două clasate în grupele principale vor juca semifinalele,
încrucișat, în 18 decembrie. Învinsele vor disputa finala mică, iar
învingătoarele din semifinale, vor evolua pentru medaliile de aur,
ambele meciuri fiind programate în 19 decembrie, ultima zi a
CE.
Echipa țării noastre a obținut cea mai bună clasare la CE din 2000,
când a încheiat pe locul patru, turneul final găzduit chiar de
România.
Primele trei clasate la CE din Danemarca și Norvegia obțin automat
calificarea la Campionatul Mondial din 2011.
Desfășurarea LIVE
TEXT a partidei:
Min 60: S-a terminat partida!
Min 59: ROM – CRO 31-22 Penezic
Min 59: ROM – CRO 31-21 Stanca
Min 58: ROM – CRO 30-21 Nechita
Min 57: ROM – CRO 29-21 Stanca
Min 56: ROM – CRO 28-21 Nechita
Min 54: ROM – CRO 27-21 Stanca
Min 54: ROM – CRO 26-21 Penezic
Min 53: ROM – CRO 26-20 Stanca
Min 52: Seric, eliminată două minute
Min 51: ROM – CRO 25-20 Fiera
Min 49: ROM – CRO 24-20 Neagu
Min 48: ROM – CRO 23-20 Neagu
Min 46: ROM – CRO 22-20 Franic
Min 46: ROM – CRO 22-19 Zebic
Min 45: Paula Ungureanu, portarul României, s-a accidentat grav
și nu va mai putea continua partida
Min 45: ROM – CRO 22-18 Horvat
Min 43: ROM – CRO 22-17 Manea
Min 42: Penezic, eliminată două minute
Min 42: ROM – CRO 21-17 Neagu
Min 42: ROM – CRO 20-17 Penezic
Min 41: ROM – CRO 20-16 Han
Min 40: ROM – CRO 19-16 Franic
Min 40: ROM – CRO 19-15 Geiger
Min 39: ROM – CRO 18-15 Horvat
Min 37: ROM – CRO 18-14 Pavic
Min 36: ROM – CRO 18-13 Brădeanu
Min 36: ROM – CRO 17-13 Franic
Min 35: ROM – CRO 17-12 Nechita
Min 34: ROM – CRO 16-12 Nechita
Min 32: Havic, elimnată două minute
Min 31: ROM – CRO 15-12 Manea
Min 30: A început
repriza secundă!
Min 30: S-a
terminat prima repriză!
Min 28: ROM – CRO 14-12 Neagu
Min 28: Horvat, eliminată două minute
Min 26: ROM – CRO 13-12 Grace
Min 24: ROM – CRO 13-11 Manea
Min 24: ROM – CRO 12-11 Penezic
Min 23: ROM – CRO 12-10 Fiera
Min 23: ROM – CRO 11-10 Franic
Min 21: ROM – CRO 11-9 Manea
Min 20: ROM – CRO 10-9 Horvat
Min 20: ROM – CRO 10-8 Fiera
Min 19: ROM – CRO 9-8 Franic
Min 17: ROM – CRO 9-7 Manea
Min 16: ROM – CRO 8-7 Seric
Min 14: ROM – CRO 8-6 Fiera
Min 13: ROM – CRO 7-6 Seric
Min 13: ROM – CRO 7-5 Elisei
Min 11: ROM – CRO 6-5 Neagu
Min 10: ROM – CRO 5-5 Zebic
Min 8: ROM – CRO 5-4 Golubic
Min 7: ROM – CRO 5-3 Manea
Min 6: ROM – CRO 4-3 Zebic
Min 5: ROM – CRO 4-2 Neagu
Min 5: ROM – CRO 3-2 Penezic
Min 4: ROM – CRO 3-1 Paraschiv
Min 4: ROM – CRO 2-1 Manea
Min 3: ROM – CRO 1-1 Penezic
Min 2: ROM – CRO 1-0 Neagu
Min 1: A început partida!