Thriller la Brazilia – Franța!** Sud-americancele au sufocat vicecampioana mondială

Brazilia și Franța, adversarele României din Grupa C, au oferit, marți seara, una dintre cele mai spectaculoase partide de la actuala ediție a Campionatului Mondial de handbal feminin.

Țara gazdă s-a impus cu 26-22 la capătului unei partide halucinante. În fața celei mai mari asistențe de până acum, 3.500 de spectatori, Franța a făcut o primă repriză formidabilă, reușind ca la pauză să intre cu un avantaj substanțial de șapte goluri, scor 17-10. Centrul Alisson Pineau a fost MVP-ul echipei lui Krumbholz, conducându-și magistral echipa în apărare, dar mai ales în atac.

La pauză, selecționerul Braziliei, Morten Soubak, a găsit soluțiile pentru a-și resuscita echipa, iar în repriza secundă am asistat un meci desprins parcă dintr-un alt Campionat Mondial. Brazilia a început să recupereze gol după gol, în special datorită paradelor fenomenale ale portarului Chana Masson (foto), care a pus lacăt porții.

După 19 minute, țara gazdă a refăcut handicapul, 21-21, iar apoi a preluat definitiv și frâiele partidei. În fața unei echipe a Franței incapabile să reacționeze, care arătase până atunci precum o mașină de handbal timp de 150 de minute (însumând două meciuri și o repriză), Brazilia s-a dezlănțuit și s-a desprins către o victorie extrem de importantă în economia grupei, 25-21 (min. 55) și 26-22 la final. De remarcat că în partea secundă, Franța a marcat doar cinci goluri, având o pauză fără a înscrie de 15 minute în ultima parte.

„Am făcut o repriză secundă foarte proastă, cu o apărare fără agresivitate. Știam că bva fi un meci dificil, iar Brazilia a arătat ca o mare echipă. Sunt la al șaptelea Campionat Mondial, iar ca selecționer cunosc toate dificultățile atunci când joci împotriva unei țări gazde”, a declarat Krumbholz după joc. Aflată pe val, Brazilia va fi tocmai următoarea adversară a României, într-un meci decisiv pentru locul 1 în grupă.

Publicat: 07 12. 2011, 14:14
Actualizat: 07 12. 2011, 14:41