„Țineți minte, Moscova!” Apare o nouă forță în handbalul feminin, care își propune să se bată în următorii ani cu Gyor, Rostov și CSM! Jucătoarea de la București care a bătut deja palma cu noua echipă
CSKA Moscova va avea din sezonul 2019-2020 și echipă de handbal feminin, azi fiind numărul 1 în Europa la baschet masculin. Noua grupare va juca în prima ligă din Rusia alături de echipe precum Rostov, Lada Togliatti, Kuban, Zvezda, etc, iar proiectul este să devină în următorii ani una dintre cele mai bune din Europa.
„Mă tentează Champions League! În Germania am câștigat tot ce se poate câștiga și dacă există o posibilitate de a prelua o echipă care să câștige Champions League, este o tentație mare și nu contează dacă este și în Moscova, unde va veni o echipă foarte tare, țineți minte ce vă spun acum. Țineți minte, Moscova! O echipă cu șansa de a câștiga Champions League trebuie să fie pentru orice antrenor din lume o mândrie”, ne relata Herbert Muller în prima parte a acestui an, cu ocazia partidei CSM București – Thuringer în Liga Campionilor. Echipa la care antrenorul german de origine română făcea referire este chiar CSKA.
Mass-media din Rusia a relatat că noua formație a recrutat deja mai multe jucătoare importante inclusiv din naționala Rusiei, în frunte cu perla Daria Dmitrieva de la Lada Togliatti. Au mai fost aduse Sara Ristovski (Krim), Sabina Jacobsen (CSM București), Polina Vedekhina, Polina Gorshkova, Elena Utkina (ambele de la Krim), Julia Markova (Dinamo Volgograd), Antonina Skorobogatchenko, Diana Golub, Polina Kaplina ( toate de la Kuban), Natalya Chigirinova (Podravka). Foarte probabil, antrenorul CSKA Moscova va fi danezul Jan Leslie, care în trecut a pregătit și Rostov.
Formația moscovită va avea un sezon la dispoziție pentru a construi în liniște o echipă de top, având în vedere că nu va evolua în cupele europene. Foarte probabil, din vara viitoare, după Jocurile Olimpice de la Tokyo, în capitala Rusiei vor ajunge și alte vedete.