Portarul echipei vâlcene a declarat că este indecisă în privința viitorului său la Oltchim, așteptând să fie numit mai întâi noul antrenor.
„Am rămas foarte surprinsă, una ne-a spus domnul profesor, alta am auzit la știri. Noi știam de la dânsul că nu pleacă, că sunt numai zvonuri și uite ca nu mai e la echipă. De ieri nu am mai vorbit cu domnul Tadici. Nu știu ce să spun despre viitorul meu la Oltchim. Prefer să nu comentez nimic acum, pentru că important este ce se va întâmpla atunci când ne vom reuni”, a conchis portarul Talida Tolnai.
O reacție similară a avut și extrema Ramona Maier.
„Sunt dezamăgită și derutată. Deocamdată nu știu ce voi face, aștept să văd cine va fi noul antrenor. Sper ca domnul Tadici să rămână la prima reprezentativă. Apoi, dacă au fost unele nemulțumiri, ar fi trebuit să fim ascultate toate jucătoarele”, a declarat Ramona Maier
Interul Oltchimului, Valeria Beșe, lansată în handbalul de performanță de Gheorghe Tadici se reface în Italia, acolo unde este stabilită familia sa.
„Nu comentez în niciun fel plecarea domnului Tadici. Pot spune doar că eu sunt jucătoare profesionistă și îmi duc contractul la capăt. Dacă domnul Tadici pleacă undeva, nu înseamnă că trebuie să plecăm toate după dânsul. Eu mai stau două săptămâni în Italia, la o clinică particulară, unde urmez un tratament pentru umăr. Deja mă simt mai bine, sunt convinsă că pot juca la Olimpiadă, dacă voi fi convocată” a declarat Vali Beșe.
Roxana Gatzel, Raluca Ivan și Tereza Pâslaru sunt alte jucătoare de la Zalău aduse de Gheorghe Tadici la Oltchim și n-ar fi exclus pe viitor să-și urmeze antrenorul la viitoarea echipă pe care o va pregăti. De menționat, că toate aceste handbaliste au o clauză specială în contract, prin care pot pleca cu antrenorul Gheorghe Tadici Fostul antrenor al Oltchimului a declarat că nu va cere nici unei jucătoare să-l urmeze: „Sunt jucătoare profesioniste și vor decide singure ce vor face”.
Articol scris de Adi Georgescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER