Tomas Ryde: „Sunt optimist, atmosfera din echipă este foarte bună”. Naționala feminină de handbal pleacă miercuri dimineață din țară, cu două escale înainte de a ajunge la Camionatul Mondial din Danemarca. În lot sunt trei dintre medaliatele cu argint din 2005

Naționala feminină de handbal decolează miercuri dimineața din țară spre Franța, prima escală în drumul spre Campionatul Mondial din Danemarca (5-20 decembrie). Pe 2 decembrie, tricolorele se vor mai opri în Suedia, pentru antrenamente și un meci cu naționala țării gazdă, pentru ca de acolo să ajungă în Danemarca. Pe 5 decembrie, Cristina Neagu și celelalte handbaliste românce vor debuta la Mondial contra reprezentatiei Porto Rico, la 10 ani de la ultima medalie mondială cucerită de România, argintul de la CM Sankt Petersburg 2005. Din echipa de atunci, doar trei jucătoare se mai regăsesc în lot, Valentina Elisei Ardean, Paula Ungureanu și Aurelia Brădeanu.

Marți seara, naționala condusă de Tomas Ryde a fost prezentată oficial, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la Rin Grand Hotel, locul unde fetele au fost cazate după reunirea de luni. Detaliile despre program au fost oferite de Nicoleta Alexandrescu, cea care va conduce delegația României la CM, după care au urmat declarațiile.

Tomas Ryde (antrenor principal): „Am jucat în luna iunie barajul cu Serbia, prima mea acțiune cu aceste fete, una pe care am depășit-o. Mai târziu, Serbia a primit biletele gratuite pentru Campionatul Mondial, felicitări pentru acest lucru. Dar noi a trebuit să facem pași înainte tot timpul, să lucrăm în cadrul unui proces. Poate unele persoane nu sunt obișnuite să lucreze în cadrul unui proces, când trebuie schimbate anumite lucruri și să te dezvolți. Dar acum nu este timp pentru așa ceva, nu este timp pentru un proiect de performanță de lungă durată. Acum este vorba doar de a avea jucătoarele fresh, de a fi în formă peste două săptămâni, de a-și păstra energia și de a avea un pic de noroc. Jucăm într-o grupă grea, este o provocare dar nu trebuie să ne fie frică, acestea sunt condițiile. Eu sunt foarte optimist, am văzut o atitudine bună a echipei astăzi, fetele sunt fericite că lucrează împreună, am văzut zâmbete, chiar dacă mai există o stare de oboseală”.

Costică Buceschi (antrenor secund): „După vizita medicală echipa este aptă, sa să încep cu starea de sănătate. Fetele sunt, sper, dornice de performanță, de mai multă decât au realizat în anii precedenți cu echipa națională, și sperăm ca noi, cei care suntem pe lângă ele, să reușim să le ducem acolo unde vor și unde vrem și noi. Ne dorim să ne calificăm la Jocurile Olimpice, dar dacă se poate, și cred că se poate, sper să ajungem cât mai sus cu putință”.

Valentina Elisei Ardean (căpitanul echipei): „Este un moment foarte important și mult așteptat. Avem un lot valoros și ne dorim să scoatem un rezultat cât mai bun, pentru a ne asigura o calificare la Jocurile Olimpice. Ne dorim o medalie, grupa în care suntem este foarte grea, dar nu imposibilă. În sport orice este posibil. Toate meciurile sunt foarte grele, trebuie să muncim și să fim concentrate pe ceea ce trebuie să facem”.

Cristina Neagu: „O să fie cu siguranță foarte greu. Avem cel puțin trei adversari de calibru, Spania, Norvegia și Rusia, foarte multe nu știm despre Porto Rico și Kazahstan, dar nu cred că ne pot pune probleme. Este cu siguranță o grupă foarte grea, ne încrucișăm cu o grupă poate și mai grea. Acum depinde și de forma de moment pe care o vom avea în Danemarca, încercăm să facem cât mai multe puncte să terminăm cât mai sus în prima grupă pentru a avea, zic eu, un adversar mai facil după grupă. Însă cred eu că din cele patru echipe care pot veni din grupa cealaltă (nr – Brazilia, Franța, Germania, Coreea de Sud), nu știu ce adversar mi-aș dori”.

Publicat: 25 11. 2015, 00:00
Actualizat: 25 11. 2015, 00:16