Tot ce trebuie să știți despre România – Olanda, meciul care va trimite foarte probabil o echipă în semifinalele Campionatului European din Franța!

România și Olanda sunt singurele echipe naționale neînvinse până acum la Campionatul European din Franța. Cele două formații se vor întâlni duminică, de la ora 19:00, în grupa principală de la Nancy, iar după acest joc, dacă nu se termină egal, doar o națională rămâne invincibilă. Mai mult, învingătoarea se va califica, foarte probabil, în semifinalele de la Paris, pentru că va fi greu de crezut că o altă națională din grupă îi va putea contesta poziția în ultimele două etape.

Olanda este condusă de daneza Helle Thomsen, nimeni alta decât antrenoarea cu care CSM București a plecat la drum în sezonul trecut. Nu a dus însă sezonul până la capăt, fiind înlocuită în primăvara acestui an cu Per Johansson.

Adversara României participă pentru a șaptea oară la un Campionat European, iar cel mai bun rezultat a fost înregistrat în Suedia, în urmă cu 2 ani, unde a ajuns până în finală.

Tot la ediția din 2016, Olanda a înregistrat și cea mai lungă serie pozitivă, adică șase victorii consecutive. La meciul cu România, „portocalele” vin după trei victorii consecutive

25-13 la ediția din 2010, când România a cucerit medalia de bronz, a reprezentat cea mai clară victorie a Olandei la un European. Rezultatul a fost înregistrat cu Ucraina. Reversul medaliei a avut loc la aceeași ediție, când Norvegia a învins-o cu 35-13!


https://fra2018.ehf-euro.com

35 de meciuri a jucat Olanda în istoria Campionatelor Europene și numai 14 meciuri s-au încheiat cu victorie.

Debbie Bont, Nycke Groot și Laura van der Heijden sunt jucătoarele cu cele mai multe meciuri jucate la Euro până acum – 23 jocuri. Nycke Groot este și jucătoarea cu cele mai multe goluri – 84

România a obținut cea mai clară victorie la un Euro tot la ediția din 2010, când a învins Serbia cu 40-28. Și tot acolo s-a consemnat și cel mai drastic eșec, 20-35 cu Rusia.

Tricolorele au patru victorii consecutive înaintea jocului cu Olanda, una obținută la ediția precedentă cu Germania în meciul pentru locurile 5-6 și trei înregistrate la Brest.

76 de meciuri are România în palmares la Europene, iar 42 dintre acestea au fost câștigate

Cristina Neagu va disputa meciul cu numărul 37 la Campionatul European, ajungând la o singură partidă distanță de recordul deținut de Aurelia Brădeanu. Căpitanul echipei naționale este deja și golgheterul all-time al competiției, cu 217 goluri. Cu două goluri înscrise în partida cu Olanda, Valentina Ardean-Elisei va intra într-un top 5 al celor mai bune marcatoare din echipa României la Europene.

Topul arată azi astfel:

  1. Cristina Neagu            217 goluri
  2. Carmen Amariei          142 goluri
  3. Steluța Luca                117 goluri
  4. Simona Gogîrlă           113 goluri
  5. Autelia Brădeanu        93 goluri

Simona Gogîrlă este jucătoarea care a înscris cele mai multe goluri într-o confruntare România – Olanda, adică de 11 ori în partida din 1998. A fost și singura întâlnire directă dintre cele două naționale la Europene, câștigată de Olanda cu 30-23. 

În istoria celor două naționale figurează șapte meciuri directe într-un cadrul oficial. România a câștigat cinci dintre acestea, iar una s-a terminat la egalitate. Ultima confruntare a avut loc în 2004, la Sighișoara, în barajul pentru Euro, iar scorul a fost egal, 27-27. În tur, România câștigase cu 31-28 în deplasare. Olanda a fost cu lotul B în 2016 la Trofeul Carpați.

Publicat: 09 12. 2018, 08:14
Actualizat: 09 12. 2018, 08:15