Totul despre Peter Kovacs, noul antrenor al Oltchimului! New entry
Oltchim, cea mai tare echipă de handbal din România, pășește de
azi într-un nou sezon. Acum e doar startul Ligii Naționale, atenția
sporită îndreptându-se însă către Liga Campionilor, competiție unde
a ajuns astă-primăvară până în finală. Pretențiile celor de la
Vâlcea nu s-au schimbat. Noutatea o reprezintă însă banca tehnică,
care a încăput pe mâinile unui maghiar, Peter Kovacs.
Va reuși noul antrenor să reediteze măcar traseul din sezonul
trecut? Deocamdată, ProSport încearcă să creioneze portretul
antrenorului care stă pe cea mai râvnită, dar și mai „arzătoare”
bancă tehnică din România. De acest lucru s-au convins în trecut,
printre alții, Mariana Târcă, Gheorghe Tadici sau Radu Voina.
Cazat pentru moment la o pensiune din oraș, Peter Kovacs pare că
s-a acomodat cu atmosÂfera de la Vâlcea. Presiunea impusă de
rezultate este încă departe, la prima vedere fiind un om
echilibrat, deschis, liniștit. „Am mai antrenat un club cu
pretenții mari, Pick Szeged. Cunosc bine acest sentiment și știu
să-l controlez. Știam înainte de a semna cu Oltchim că este un club
cu pretenții și că nu e ușor să antrenezi aici. Contează mult lotul
pe care îl ai la dispoziție. Când ai jucătoare de mare valoare,
atunci se dorește performanță. Eu dau în fiecare zi totul pentru
echipa pe care o antrenez, astfel că, a doua zi de dimineață, să mă
pot uita liniștit în oglindă. Însă toate aceste aspecte nu sunt
suficiente pentru a face performanță, mai contează și voia
Domnului”, punctează Peter Kovacs.
Ziua
încărcată de handbal
Antrenorul maghiar ne dezvăluie apoi că handbalul nu-i lasă niciun
pic de timp liber: „Îmi ocupă tot timpul, exceptând doar orele de
somn. Chiar și acasă îmi fac singur planuri despre cum pot să
îmbunătățesc jocul echipei în anumite momente, cum să aduc ceva nou
la antrenamente, sau vizionez multe DVD-uri. Sunt tot timpul la
curent cu ultimele noutăți din handbal”. Dar cum poate fi
caracterizat Peter Kovacs? Ne ajută chiar antrenorul maghiar, care
se autodescrie în trei cuvinte: „Consecvent, disciplinat și
muncitor”.
Cu
rucsacul norocos în vestiar
Pasiunea pentru handbal se regăsește și în superstiții. Peter
Kovacs este nedespărțit de rucsacul său, considerând că acesta îi
poartă noroc de cele mai multe ori. „Când eram jucător, aveam o
superstiție cu prosopul, îl păstram pe același până ce pierdeam
vreun joc. Acum, ca antrenor, am un rucsac norocos. Când intru în
vestiar, înaintea meciurilor, trebuie să găsesc locul potrivit
pentru rucsacul meu și atunci știu că vom câștiga. Când am pierdut
singurul amical din această vară, cu Gyor, am simțit înaintea
partidei că nu am găsit locul potrivit pentru rucsac”, conchide
antrenorul maghiar, care își va face debutul oficial pe banca
Oltchimului mâine-seară, la Vâlcea, ora 18:00, într-un meci cu
nou-promovata SCM Craiova.
„Știu că, în sezonul trecut, echipa a stat în cantonamente. Mă voi
consulta cu jucătoarele în această privință, să vedem dacă este
necesar să stăm în cantonament, sau ele pot veni direct la meci”,
Peter Kovacs
„Îmi plac foarte mult cărțile despre istoria Romei, acest subiect
mă fascinează. De asemenea, știu multe bancuri, dar toate la timpul
lor. Când e de glumit, glumim, când e de muncit, muncim”, Peter
Kovacs
„Până acum nu am avut timp să învăț limba română, dar de acum
încolo îmi voi lua un meditator. Este foarte important să învăț
limba română”, Peter Kovacs