De câţiva ani, echipa de handbal SCM Universitatea Craiova încearcă să se apropie de performanţele de acum 5 ani, când era vicecampioană naţională şi cucerea Cupa EHF. An de an se fac investiţii la echipa pregătită de Bogdan Burcea, dar aceasta s-a zbătut la mijlocul sau chiar în subsolul ierarhiei Ligii Florilor. În acest moment, SCM Universitatea Craiova ocupă 8, cu 22 de puncte după 17 etape de campionat.
Conducătorii clubului din Bănie încearcă să consolideze lotul pentru stagiunea următoare şi au anunţat deja primul transfer important. Astfel, în Bănie va ajunge interul dreapta al naţionalei Muntenegrului, Djurdjina Malovic, în vârstă de 26 de ani. 17 goluri a marcat Malovic la Europeanul de anul trecut, 2 dintre acestea în poarta României, în acel dramatic 35-34 de la Skopje, în urma căruia Cristina Neagu a înfierat arbitrajul austriecelor care au condus partida. În cele din urmă, Muntenegru a terminat Campionatul European pe locul 3, învingând în finala mică Franţa, campioana olimpică en-titre.
„Sport Club Municipal Craiova anunță că a ajuns la un acord cu interul dreapta al naționalei Muntenegrului, Djurdjina Malovic. În vârstă de 26 de ani, noua noastră jucătoare este o componentă de bază a selecționatei menționate și a ocupat locul 3 la ultimul Campionat European. În cariera sa, Djina, a mai evoluat la formații precum Danilovgrad, Buducnost Podgorica, Ferencvaros, MTK Budapesta, MKS Lublin, Toulon Métropole Var Handball. Mult succes în alb-albastru!” este anunţul clubului SCM Universitatea Craiova.
Pe vremea când debuta în Champions League, cu Buducnost, acum 8 ani, Djurdjina Malovic era considerată drept urmaşa celebrei Katarina Bulatovic, evoluând pe acelaşi post, pe ambele faze şi având o aruncare puternică. Malovic n-a avut o traiectorie asemănătoare, dar rămâne o handbalistă cu mare potenţial. Este considerată şi una dintre cele mai frumoase handbaliste din lume.
SCM Universitatea Craiova a avut un ghinion enorm cu jucătoarele din Muntenegru transferate anul trecut, extema Dijana Mugosa şi potăriţa Anastasija Babovic, ambele suferind accidentări grave şi ratând întregul sezon. Conducătorii clubului din Bănie n-au ţinut cont însă de aceste conjuncturi nefavorabile şi au decis să opteze pentru încă o jucătoare din Muntenegru. Malovic va purta numărul 21 la SCM Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER