Transferul lui Amariei la Rulmentul, în impas
Transferul interului clujean la Rulmentul Brașov este nesigur. Anunțat ca o adevărată lovitură, transferul interului Carmen Amariei la Brașov a intrat în sfera incertitudinii.
Clujeanca s-a întors de la JO, dar nu știe deocamdată unde va juca în viitorul sezon al cărui start se va da peste 14 zile! „Când am ajuns acasă am aflat că transferul meu la Brașov nu a fost încă perfectat“, a mărturisit Carmen unor apropiați.
Oficialii formației Universitatea Jolidon au confirmat informația. „Ne-am înțeles cu cei de la Rulmentul pentru o anumită sumă, care trebuia plătită până în urmă cu două săptămâni. Am încercat să discutăm cu ei telefonic, dar nu ne-au mai răspuns. Nu știm ce să mai credem, mai ales că și-au dorit-o foarte mult pe Carmen și din acest motiv nu cred că s-au răzgândit”, a declarat directorul sportiv Mircea Cucuian.
Azi e termenul-limită în care grupările din Liga Națională trebuie să trimită la FRH lista cu componența loturilor, însă transferuri se mai pot face și după începerea campionatului. „Nici nu concep ca Amariei să nu joace la Brașov! Marți o aștept la antrenamente“, a declarat antrenorul Herbert Muller.