Tricolorii au pierdut meciul de debut la CM din Suedia: **România-Croația 21-27!
Croația a pornit ca mare favorită acest Campionat Mondial,
dispunând de vedete mondiale, astfel că obiectivul nu poate fi
decât unul singur, titlul. România s-a prezentat la Malmö ca o
echipă care își caută drumul în elită, fără experiență, dar cu
multă ambiție. Acestea au fost coordonatele debutului tricolorilor,
aseară, la Malmö.
Începutul i-a surprins pe cei 5.000 de spectatori din Malmö
Arena. România a început extraordinar, cu o apărare atentă, dar mai
ales cu un portar în zi mare, Mihai Popescu. Nici în atac nu am
stat rău, ofensiva fiind condusă de sclipirea tinerilor Florea și
Fenici. Croația a fost transformată într-o echipă anonimă, vedetele
lor au pălit în fața unui zid românesc bine clădit de Vasile
Stângă. Incredibil, dar adevărat, liderul Ivano Balic a înscris
abia în minutul 9 pentru croați, la 3-0 pentru ai noștri. Iar
partida a continuat la fel ca un vis… un vis suedez! România s-a
desprins chiar și la 5-1, dar, și mai important, a fost permanent
la conducerea ostilităților până la pauză. Printr-o ambiție ieșită
din comun, o atitudine specifică echipelor mari, băieții lui Vasile
Stângă au intrat în avantaj la cabine, conducând cu 13-11
vicecampioana mondială.
Stamate, MVP-ul
tricolorilor
Totul s-a terminat însă în partea secundă. Croația a schimbat
ritmul de joc, având în Ivano Balic acel jucător care a încântat
lumea în ultimii zece ani. România a încercat să oprească tăvălugul
croat, dar nu prea a reușit, fiind parcă hipnotizată de «creațiile»
starului Balic, care a înscris, dar mai ales a «lucrat» pentru
coechipieri. După ce au egalat la 14 în minutul 34, adversarii au
preluat frâiele partidei și nu le-au mai cedat până în final.
România nu a reușit să mai țină ritmul și pentru faptul că în atac
a avut un singur jucător cu care a reușit să surprindă apărarea
adversă, Alexandru Stamate, care a înscris chiar și de pe la 12
metri. Pe final, tricolorii au lăsat brațele jos, lucru care l-a
iritat teribil pe Vasile Stângă, situație de care a profitat
Croația, care s-a desprins până la 27-21. România a pierdut, dar a
făcut-o totuși frumos. Urmează acum Danemarca.
Marcatori:
Croația – Strlek 8 goluri, Balic 4, Zrnic 4,
Vukovic 3, Vori 2, Valcic 2, Buntic 2, Lackovic 2.
România – A. Stamate 7 goluri, Florea 5, Jurcă
2, Fenici 2, Ghionea 1, Novanc 1, Sadoveac 1, Mureșan 1, Șimicu
1.
Tricolorii vor juca în continuare cu echipele Danemarcei
(duminică), Algeriei (17 ianuarie), Australiei (19 ianuarie) și
Serbiei (20 ianuarie).
Obiectivul naționalei României este calificarea în grupele
principale ale competiției.
La ultima ediție la care a participat, în 2009, reprezentativa
țării noastre s-a clasat pe locul 15.
min 60. S-a terminat partida!
min 58. *21-27* Gol înscris de Simicu
min 57. *20-27* Diferență de 7 goluri între
cele două echipe
min 55. Timeout cerut de selecționerul croat.
min 54. *20-26* Gol norocos marcat de
Balic.
min 53. *20-25* Croații se distanțează
min 52. *20-24* Gol Stamate de la mare
distanță!
min 50. *19-24* Gol Croația
min 49. *19-23* Gol de la distanță marcat de
Mureșan!
min 48. *18-23* Timeout cerut de România.
Diferența a crescut la 5 goluri
min 47. *18-22* Croații se detașează la 4
goluri
min 46. *18-21* Croația marchează din lovitură
de la 7 metri, în superioritate
min 43. *18-20* Stamate lovește din nou!
min 41. *17-20* Gol Stamate!
min 41. *16-20* un nou gol înscris de
croați
min 40. *16-19* Croația nu poate fi oprită pe
faza de atac!
min 39. *16-18* Dinamita lui Jurcă,
imparabilă!
min 38. *15-18* Croația dezlănțuită.
min 37. *15-17* Gol Croația și eliminare pentru
România
min 37. *15-16* 7 metri pentru croați! Gol
marcat de Strlek!
min 36. *15-15* Goool Stamate! Egalăm la
15!
min 35.*14-15* Croația conduce pentru prima
dată!
min 34. Avem parte de superioritate 2 minute
min 33. *14-14* Al treilea gol consecutiv al
croaților.
min 32 *14-13* Croația marchează pe
contraatac
min 31. *14-12* Gol Croația!
min 30. *14-11* Am marcat primii, în debutul
reprizei!
min 30. A început a doua repriză!
min 30. *13-11* Am intrat în avantaj la
pauză!
min 29. *12-11* Croația marchează.
min 29.*12-10* România marchează pe
contraatac!
min 28. *11-10* Înscrie Croația pe extremă!
min 27. *11-9* Gol Croația!
min 25. *11-8* Ghionea înscrie de pe
extremă!
min 24. *10-8* Florea înscrie din nou din 7
metri!
min 23. *9-8* Croația marchează!
min 21. *9-7* Florea din 7 metri!
min 20. *8-7* Gol Croația, în inferioritate
min 19. *8-6* Florea marchează pe
contraatac!
min 18. *7-6* Croația se apropie!
min 18. *7-5* Gol Fenici!
min 17. *6-5* România la pământ! Contraatac
năucitor al Croației finalizat cu gol!
min 17. *6-4* Al doilea gol consecutiv înscris
de echipa croată!
min 16. *6-3* Înscriu croații!
min 15. *6-2* Sadoveac marchează!
min 14. *5-2* Croația înscrie.
min 13. Popescu apără o lovitură de la 7 metri!
min 12. *5-1* România înscrie și croații cer
timeout!
min 10. *4-1* A înscris Florea pe extremă!
min 9. *3-1* Croația înscrie primul gol și
obține eliminarea lui Novac
min 8. *3-0* Novac duce România la 3 goluri
diferență
min 5. *2-0* Superioritate pentru România.
Florea înscrie de la 7 metri.
min 3. Ghionea ratează aruncarea de la 7 metri
min 2. Eliminare 2 minute, Stamate
min 2 *1-0* Stamate înscrie!
min 1. A început partida
Delegația României a fost ultima care a sosit la Malmö și s-a
cazat în același hotel cu celelalte cinci adversare din grupă.
Tricolorii au ajuns relaxați și cu un aer de încredere. Au părut că
dețin puterea să se bată cu cei mai buni din lume. Interul Daniel
Mureșan nici nu vrea să audă de vreun obiectiv.
Croații spun că meciul de astăzi nu va semăna cu cel de
acum două luni… Vor să vă adoarmă?
Să fie siguri că nu va fi la fel. Pot numi acel meci o experiență
neplăcută. Ne vom concentra mult mai bine, trebuie să evităm
golurile luate atunci pe contraatac. Dacă reușim să ne apărăm bine,
putem să ne ținem aproape de ei și până la sfârșit, cine
știe?
Să joci la un Campionat Mondial e un vis împlinit? Tu ești
debutant, ca mare parte a colegilor tăi…
Să știi că nu am mari emoții. Am jucat în Champions League și
nivelul este cam același. Din punct de vedere sportiv. Sigur,
diferența majoră este că aici, în Suedia, reprezentăm România. Ne
dorim să o facem cât mai bine. Să reușim meciuri la fel de bune ca
acela din Rusia, când ne-am calificat.
În plan personal, câte goluri ți-ai propus?
Nu mi-am propus nimic. Aici poate fi cheia. Dacă jucăm degajat, vom
fi noi înșine pe teren, suntem capabili de lucruri mari. Toată
lumea a văzut asta la Moscova. Să trecem noi de primul meci, în
care suntem cotați cu șanse minime, apoi ne putem califica în
partidele cu Danemarca și Serbia.
Ce-i trebuie României să facă asta?
Ambiție, dăruire și speranță!
Corespondență de la Severin Călinescu