„Tricolorii” s-au reunit azi la Oradea

La mai puțin de două săptămâni de când este oficial antrenorul
echipei naționale de handbal masculin a României, Petru Ghervan se
pregătește deja pentru turneul amical Cupa Panoniei, ce va avea loc
săptămâna viitoare, 29-31 octombrie, la Veszprem, în Ungaria.

Selecționerul sucevean a plecat joi dimineață spre Oradea, locul
unde azi are loc reunirea lotului național în vederea acțiunii din
Ungaria. La acest puternic turneu amical, România va juca, în
ordine, cu naționalele similare ale Serbiei, Tunisiei și Ungariei,
toate, participante la Campionatul Mondial din Croația de la
începutul acestui an. „Este un prilej bun de evaluare și
pregătire pentru omogenizarea lotului și mai ales pentru
planificarea unor sarcini ce trebuie realizate atât pe moment cât
și în perspectivă. Sper ca această acțiune să fie benefică pentru
pentru echipa națională ca rezultat la turneul din Finlanda, din
luna ianuarie, unde vom lupta pentru calificarea la barajul pentru
Mondialul din Suedia”,
a declarat Petru Ghervan.

Ghervan:
„Avem resurse la
nivelul jucătorilor”

Selecționerul consideră că naționala masculină are resurse în ceea
ce privește jucătorii care evoluează sub tricolor dar se arată
îngrijorat de situația jucătorilor selecționați de la Steaua MFA
București. Deținătoarea Cupei României se confruntă cu mari
probleme financiare ca urma a neînțelegerilor dintre principalul
sponsor al echipei și clubul Steaua, iar Ghervan se gândește că
handbaliștii veniți la națională dinspre Steaua ar putea fi
afectați de situația de la echipa lor de club. „La această
oră, România care un potențial bun ca valoare de jucători dar apar
vești proaste dinspre Steaua, unde se pare că lucrurile nu sunt în
regulă și jucătorii de acolo nu știu dacă vor mai evolua pentru
această echipă. De aceea cred că nu vor avea nici un regim de
pregătire și nici mobilizarea nu știu dacă va mai fi aceeași. Eu
sper ca pe măsură ce UCM Reșița și HCM Constanța, participante cu
succes în cupele europene, a căror jucători selecționați la lot au
evoluții foarte bune, să putem compensa și să-i integrăm și pe cei
de la Steaua într-un tonus psihic favorabil turneului din Ungaria.
Îmi doresc ca echipa națională să ajungă la o omogenitate
corespunzătoare obținerii performanței”,
a adăugat
Ghervan.

Doriți la lotul
național,
Constantin Ștefan și
Ion Crăciun nu au dat un răspuns decisiv

După ce a fost numit antrenor principal al naționalei masculine de
handbal de către Comisia tehnică din cadrul Federației, lui Petru
Ghervan i-a revenit sarcina de a-și găsi un secund pentru a întregi
staff-ul naționalei însă deocamdată nici unul dintre antrenorii
contactați de Ghervan nu a oferit un răspuns decisiv. Se pare că
variantele de secund la care s-a gândit Petru Ghervan sunt
Constantin Ștefan (HC Odorhei) și Ion Crăciun (Minaur Baia Mare).
„Încă nu m-am decis asupra unui antrenor secund pentru că
tatonările pe care le-am avut în ultima vreme cu 2-3 antrenori de
la cluburile din țară nu au avut rezultatul scontat sau au avut ca
rezultat o amânare, o solicitare de întârziere a luării unei
decizii. De fapt este și greu pentru că antrenorii pe care îi au
cluburile la această oră, nu au foarte mult timp la dispoziție
pentru pregătirea propriilor echipe și luați în grabă, e foarte
greu ca cineva să se angreneze într-o altă activitate, lăsând la
echipa de club lucrurile nerezolvate în privința competiției
interne. Cel care va fi mai aproape atât de cerințele clubului de
care aparține și de cele ale echipei naționale, va fi nominalizat
și integrat în staff-ul echipei României”,
a afirmat
selecționerul.

Ghervan
a fost în
aceeași situație

De altfel, și Petru Ghervan a fost în situația în care se află acum
cei avuți în vedere pentru postul de secund la națională, în
perioada în care actualul selecționer era antrenor principal al
Universității Suceava. Avantajul lui Ghervan s-a numit însă Leonard
Bibirig, care, aflat la final de carieră a acceptat provocarea de a
prelua prerogative de principal al grupării sucevene. „Am
fost și eu în această situație și nu este deloc ușor, atâta timp
cât fiecare își câștigă existența prin activitatea de antrenor la
clubul respectiv și de aceea e foarte greu să vii cu propuneri de a
face și o altă activitate, suplimentară, cu care să fie de acord și
clubul, dar și antrenorul. Sper totuși să nu treacă prea mult timp
până se va rezolva această problemă”
, a mai spus
Ghervan.

Articol publicat de Cristian
MARCU

Publicat: 23 10. 2009, 14:48
Actualizat: 23 10. 2009, 14:50