TVR a suspendat contractul cu Federația Română de Handbal privind drepturile TV! 200.000 euro, motivul insistenței de a se juca? CULISE după ședința Consiliului de Administrație | EXCLUSIV
Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a aprobat azi cu o majoritate destul de clară planul ca sezonul 2019-2020 să se reia în 31 mai. Decizia a stârnit furia în cadrul mai multor cluburi și în rândul jucătorilor. La ședința desfășurată prin videoconferință au participat 14 din cei 17 membri ai CA. Nu au luat parte Gheorghe Tadici, Sorin Dinu și Jean Mateescu.
Imediat după ce informația a devenit publică, și anume că sezonul în România se va relua la nici trei săptămâni distanță de la ieșirea din Starea de Urgență, reacțiile au fost vehemente în lumea handbalului. Conducătorii de cluburi, în general, nu au putut să creadă că a fost adoptată o astfel de măsură. La feminin, 11 din cei 13 conducători s-au exprimat pentru înghețarea campionatului de acum. Și la masculin, opțiunea majorității a fost pentru a închide de acum campionatul. În acest caz însă, cluburile au avut totuși doi reprezentanți în Consiliul de Administrație, care au votat pentru planul federației, este vorba despre Flaviu Sâsâeac (Potaissa Turda) și Nurhan Alin (HC Dobrogea Sud Constanța). Ultimul a fost pentru reluarea sezonului, dar nu în forma prezentată de federație.
Opțiunea de a îngheța campionatul nu a existat de Ordinea de Zi, iar părerea generală a cluburilor nu a contat
Voința cluburilor nu a coincis însă și cu voința membrilor Consiliului de Administrație. Federația Română de Handbal nici măcar nu a solicitat grupărilor din Ligile Naționale să-și exprime un punct de vedere. În schimb, au fost consultate majoritatea echipelor din liga secundă cu drept de promovare și peste 70% s-ar fi exprimat că și-ar dori să lupte pentru această șansă. Cert este că opțiunea de a fi înghețat campionatul nici nu a existat pe ordinea de zi. Ci membrii Consiliului de Admistrație au votat doar dacă planul federației va fi sau nu pus în aplicare.
Decizia este contestată în rândurile jucătorilor. Cei mai mulți susțin că nu acceptă hotărârea Consiliului de Administrație și se gândesc chiar la boicotarea finalului de sezon. A existat și o reacție haioasă în spațiul public a jucătoarei de la Rapid București, Andreea Chiricuță: „Închiriez echipament de joc: marimea L (pentru cine vrea sa joace), am și alb, și visiniu, preț negociabil!!!”. Părerea unanimă a sportivilor ar fi faptul că își asumă riscuri foarte mari de accidentare dacă vor intra pe teren la scurt timp după ce vor relua antrenamentele. Plus că nu este cert că toată lumea va putea începe pregătirile pe 15 mai.
Cine răspunde dacă vreun sportiv se infectează cu Covid-19? NIMENI!
În cadrul Consiliului de Administrație s-a ridicat câteva probleme, atunci când s-a votat planul. O problemă, testele pentru Covid-19. Acestea nu vor fi obligatorii, ci se vor efectua doar dacă Guvernul sau o altă autoritate vor solicita acest lucru. Obligatorii vor fi însă controalele medicale. Cine răspunde dacă vreun sportiv se infestează cu Covid-19? Niciun membru al Consiliului de Administrație nu a spus că își va asuma vina! O altă problemă este cea a sportivilor străini, mulți aflați azi acasă, în țările de proveninență. Una dintre replici a fost ceva de genul că fiecare club trebuie să se descurce așa cum poate să-i readucă în România. Iar cine va avea probleme în acest demers, va trebuie să se descurce și fără!
Banii din drepturile TV, motivul insistenței FRH?
Sigur, cei mai mulți se întreabă de ce Federația Română de Handbal își dorește cu atâta insistență ca sezonul 2019-2020 să se desfășoare în condițiile în care riscurile sunt mari. În condițiile în care alții nu ți-au asumat, drept dovadă că toate marile campionate din Europa s-au încheiat. Și mai ales că unii oficiali știu ce înseamnă activitatea de jucător, arbitru, antrenor, etc, au în spate ani grei petrecuți în arene. Una dintre explicații ar putea avea o legătură cu drepturile TV.
Din informațiile ProSport, TVR a suspendat contractul cu Federația Română de Handbal după ce sezonul a fost întrerupt. Până la această dată, postul public ar fi plătit doar 200.000 de euro din cei 400.000 de euro. Contractul a fost suspendat, dar nu și anulat. În cazul în care Ligile Naționale își reiau activitatea, atunci contractul este repus pe tapet și poate fi onorat într-o mare măsură. Exceptând play-off-ul de la masculin. Acea sumă de bani pe care TVR ar trebui să o mai plătească ar fi foarte importantă pentru Federația Română de Handbal.
Din suma pe care federația o primește într-un sezon de la TVR, cele 27 de echipe din Ligile Naționale nu primesc nici 50%.
Deciziile adoptate de Federația Română de Handbal cu privire la reluarea campionatului:
S-a supus la vot varianta propusă de F.R.H. pentru încheierea sezonul competițional la seniori-masculin până la sfârșitul lunii iunie, astfel:
- Liga Națională:
- Renunțare la Play-Off, Play Out, disputare etape de campionat rămase în sezonul regulat și restanțe, astfel:
- 31 mai: restanțele AHC Potaissa Turda – CS Dinamo București (Etapa 10) și SCM Poli Timișoara – CS HC Buzău 2012 (Etapa 23)
- 9-11 iunie: Etapele 24, 25 și 26 sub formă de turneu
- Semifinala din Cupa României Fan Courier dintre CSM Bacău – CS Dinamo București să conteze și pentru Etapa 20 de campionat rămasă restantă
- Cupa României Fan Courier
- 24-25 iunie, la Constanța
- Divizia A – masculin:
- disputarea direct a turneelor semifinal, final și de baraj/promovare, astfel:
- Turneu Semifinal: 12-14 iunie
- Turneu Final: 19-21 iunie
- Baraj de promovare: 27-29 iunie
Se aprobă propunerea, cu 10 voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă”(Ali, Drăgănescu, Lupan, Bejinariu), cu specificarea că domnii Ali, Drăgănescu și Bejinariu doresc încheierea sezonului competițional 2019-2020 pe teren, dar nu în varianta propusă de F.R.H.
S-a supus la vot varianta propusă de F.R.H. pentru încheierea sezonul competițional la seniori-feminin până la sfârșitul lunii iunie, astfel:
- Liga Națională:
- disputarea meciurilor rămase din sezonul regulat, astfel
- Turneu 1 în perioada 10-12 iunie: 10 iunie restanța din Etapa 16 (AHCM Slobozia – CSM București), 11-12 iunie Etapele 20 și 21
- Etapele 23 și 26 desfășurate normal, în săptămâna 15-21 iunie,
- Turneu 2 în perioada 24-27 iunie: Etapele 22 24 și 25 în 24, 25 și 26 iunie, iar în 27 iunie să se dispute cele două restanțe din Etapa 23 (SCM Rm Vâlcea – SCM Gloria Buzău) și din Etapa 26 (CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud – CSM București)
- Cupa României Fan Courier:
- 5-7 iunie: 5 iunie – cele 2 jocuri restante contând pentru sferturile CR, 6-7 iunie: Final Four
- Divizia A:
- disputarea direct a turneelor semifinal, final și de baraj/promovare, astfel:
- Turneu Semifinal: 12-14 iunie
- Turneu Final: 19-21 iunie
- Baraj de promovare: 28-30 iunie
Se aprobă propunerea, cu 10 voturi „pentru” și 4 voturi „împotrivă”(Kotecz, Drăgănescu, Bejinariu, Lupan), cu specificarea că domnul Drăgănescu dorește încheierea sezonului competițional 2019-2020 pe teren, dar nu în varianta propusă de F.R.H.
Juniori 1-3
- Se aprobă cu 12 voturi „pentru” și 2 voturi „împotrivă” (Lupan, Kotecz) varianta propusă de F.R.H. pentru încheierea campionatelor naționale de juniori – masculin și feminin până la sfârșitul lunii iunie, astfel:
- Anularea turneelor finale – speranță
- Pentru juniori I,II,III masculin și I,II feminin: Disputarea direct a turneelor finale de juniori, cu echipele situate pe locuri calificabile. În cazul în care există restanțe ce pot modifica ierarhia locurilor calificabile, aceste restanțe se vor disputa înainte de turneele finale.
- Pentru juniori 3-feminin: disputarea direct a turneului final, cu echipele clasate pe locul 1 la încheierea grupelor geografice sau disputarea de turnee semifinale cu echipele clasate pe primele două locuri la încheierea grupelor geografice și turneu final sau disputarea de turnee semifinale cu echipele clasate pe primele trei locuri la încheierea grupelor geografice și turneu final.
S-a mai aprobat:
Posibilitatea cluburilor de prelungire a contractelor cu jucătorii care expiră înainte de încheierea sezonului competițional, până la 30 iunie.
Introducerea obligativității pentru toate echipele de juniori și seniori înscrise în competițiile F.R.H. , de efectuare a vizei medicale cu EKG în repaus, în perioada de la ieșirea din Starea de Urgență- reluare meciuri oficiale.