Înaintea partidei, cele două formații erau despărțite de 4 puncte, Danubius Galați fiind pe primul loc sub linia care asigură menținerea în Liga Națională fără turneu de baraj. Cu un portar Inoca Munteanu într-o zi mare, „U” Cluj s-a distanța din start și nu a avut probleme să obțină cele 3 puncte puse în joc. Diferența a fost mare încă după primele minute, 5-1, 8-2, 12-5.
Problema cea mai a Clujului a fost că a jucat acest meci fără antrenor pe bancă, după ce Florentin Pera a fost suspendat în această săptămână 6 etape, după deja celebrul scandal cu formația din Roman. Tehnicianul a depus Apel la decizia Comisiei de Disciplină și credea că până la o soluție finală în acest caz va putea să stea pe bancă, beneficiind de prezumția de nevinovăție. Dar acest lucru nu a fost posibil, conform Regulamentului Disciplinar al FRH, care spune la Art. 73 că „introducerea apelului nu suspendă executarea sancțiunilor dictate de către Comisia de Disciplină„.
„A fost mai greu pentru mine decât atunci când stai pe banca tehnică, au fost multe momente când am vrut să intervin, dar nu s-a putut. Felici fetele pentru abordare, au jucat și pentru mine„, a susținut Florentin Pera. În urma acestui joc, Clujul s-a distanțat la 7 puncte de Galați și în mod normal a scăpat de emoții, având în vedere că au mai rămas de disputat 6 etape până la final, iar „U” are de jucat și un meci în plus față de Danubius (5 jocuri vs 4 jocuri).
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER