„U” Jolidon Cluj și-a consolidat locul secund în Liga Națională

Echipa de handbal feminin „U” Jolidon Cluj a învins joi, pe
teren propriu, cu scorul de 33-25 (15-15), formația SCM Craiova,
într-un meci contând pentru etapa a 17-a a Ligii Naționale.

Studentele au acumulat astfel 27 puncte în clasamentul Ligii
Naționale, consolidându-și locul secund, după Oltchim, cu 32, care
are un meci puțin jucat.

Celelalte partide din runda a 17-a sunt programate astfel: CSM
Cetate Deva-Oltchim Râmnicu Vâlcea (sâmbătă), respectiv HC
Zalău-Tomis Constanța, CSM București-HCM Roman, Dunărea
Brăila-Oțelul Galați, HCM Buzău-HCM Știința Baia Mare și
Universitatea Reșița-Rulmentul Brașov (toate duminică).

Etapa a 18-a a Ligii Naționale va avea loc în 6 martie.

MEDIAFAX

Publicat: 24 02. 2011, 19:22
Actualizat: 24 02. 2011, 19:23