Vicecampioana României la handbal feminin, U Jolidon Cluj a fost învinsă, sâmbătă, la Skopje, de suedezele de la IK Savehof, scor 33-21 (14-11), în cel de-al doilea meci din grupa a 3-a contând pentru turul secund al Ligii Campionilor. „Pur și simplu, nu a mers jocul astăzi. Suedezele sunt foarte bune, au jucat în viteză, au extreme foarte rapide și cu asta ne-au dominat. Noi am resimțit prea tare oboseala din primul meci, nu ne-am putut reveni la timp. Trebuie să luptăm până la capăt”, a declarat directorul sportiv al U Jolidon Cluj, Cosmin Sălăjan
Sâmbătă, de la ora 20.00, va avea loc partida dintre Byasen și Metalurg Skopje.
În prima zi a grupei a 3-a, de la Skopje, vicecampioana României U Jolidon Cluj a învins formația gazdă Metalurg, scor 29-24 (15-12), în timp ce vicecampioana Suediei, IK Savehof, a produs surpriza în fața norvegienelor de la Byasen Trondheim, scor 33-26 (16-11).
Duminică se vor juca ultimele două meciuri, între U Jolidon Cluj-Byasen (17.30) și Metalurg Skopje-IK Savehof (20.00).
Prima clasată din grupă va accede în grupa preliminară A, din care fac parte echipele Viborg HK (Danemarca), Dinamo Volgograd (Rusia) și Buducnost Podgorica (Muntenegru). Echipa de pe locul secund va evolua în turul trei al Cupei EHF.
Dacă se va califica în grupa preliminară A, U Jolidon Cluj va debuta pe teren propriu, în 9-10 octombrie, chiar cu campioana Europei, Viborg HK, la care evoluează și componentele naționalei României, Carmen Amariei și Cristina Vărzaru.
Celelalte trei grupe din turul doi sunt găzduite de echipele Randers HK (Danemarca), AC Ormi-Loux (Grecia) și SPR Lublin (Polonia).
În grupa preliminară C este calificată direct campioana României, Oltchim Râmnicu Vâlcea, alături de formațiile Larvik HK (Norvegia) și Toulon (Franța). Acestora li se va adăuga câștigătoarea grupei 1, din turul doi, în care evoluează cluburile Randers HK (Danemarca), TSV Bayer 04 Leverkusen (Germania), HC „Smart” (Ucraina) și Maliye Milli Piyango SK (Turcia).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER