Ucigașul fostului handbalist Marian Cozma nu se poate abține! Maghiarul a primit o nouă condamnare penală, de opt ani și jumătate

Bărbatul care în 2009 l-a ucis pe handbalistul Marian Cozma în Ungaria, Iván Sztojka, a primit o nouă pedeapsă cu închisoarea, după ce a fost găsit vinovat de trafic de persoane şi spălare de bani.

Tribunalul Szekesfehervar l-a condamnat pe Iván Sztojka la opt ani și jumătate de stat în spatele gratiilor pentru trafic de ființe umane și spălare de bani. Parchetul General de Apel Gyor consideră însă că infractorul trebuie să petreacă mai mult timp lipsit de libertate, deoarece încadrarea corectă ar trebui să conțină și proxenetism.

Ivan Stojka a profitat de o fată pe care a pus-o să se prostitueze și căreia i-a luat banii, aceasta reclamându-l la poliție pentru fapta sa.

Ucigașul lui Marian Cozma a fost eliberat în 2018 pentru un motiv incredibil

Unul dintre bărbații care l-au ucis pe handbalistul Marian Cozma în 2009, Ivan Stojka, a fost eliberat din închisoare în 2018 pentru bună purtare. Acestuia nu i-a trebuit însă mult până să ajungă din nou în spatele gratiilor, fiind găsit vinovat de spălare de bani și trafic de ființe umane, potrivit Mediafax.

El a primit o condamnare de opt ani și jumătate cu executare, dar Parchetul General de Apel Gyor a cerut o pedeapsă mai dură.

Pe 8 februarie 2009, Ivan Stojka a fost unul dintre cei trei bărbați care l-au înjunghiat mortal pe handbalistul lui Veszprem, Marian Cozma. El a primit o condamnare de 20 de ani, însă a fost eliberat în urmă cu trei ani pentru bună purtare. Ceilalți doi ucigași, Raffael Sándor şi Németh Győző, care au fost încadrați la crimă de gradul I și II, au primit doar 18 ani în a doua instanță, care le-a redus sentința de la una pe viață.

Publicat: 28 10. 2021, 17:30
Actualizat: 28 10. 2021, 17:32