UCM Reșița va susține 16 meciuri de pregătire
Vicecampioana la handbal masculin UCM Reșița va susține 16
meciuri de pregătire, după încheierea cantonamentului montan de la
Băile Herculane, efectuat imediat după reunire.
Conform programului anunțat de conducerea clubului reșițean,
primele dispute vor avea loc pe teren propriu, două cu CSM Oradea
(6 și 7 august) și alte două cu Poli Timișoara (10 și 11 august).
Pentru echipa antrenată de Gligore Czari și Eremia Pîrîianu va urma
un turneu în Serbia, între 14-17 august, în care va întâlni
echipele Jugovici Kac și Proleter Novi Sad.
Un alt turneu de calibru, Cupa Energia de la Tg. Jiu, se va
derula între 20-22 august, cu participarea gazdelor de la Pandurii
Energia, UCM Reșița, Minaur Baia Mare, U Transilvania Cluj, Dinamo
București și CSM București, pentru ca apoi, în 24 și 25 august,
vicecampioana să dispute două meciuri de verificare în Ungaria, cu
Pick Szeged, în 24 și 25 august.
Pregătirea pentru noul sezon competițional se va încheia pentru
UCM Reșița cu participarea la Cupa Politehnica”, de la Timișoara,
în 28 și 29 august, la care vor mai fi prezente formațiile Dinamo
Pancevo (Serbia) și Kecskemet (Ungaria).
Liga Națională va debuta în data de 4 septembrie, programul
meciurilor din prima rundă fiind următorul: HC Odorhei – UCM
Resita, CSM Oradea – CSU Bucovina Suceava, Pandurii Energia Târgu
Jiu – Steaua Bucuresti, Dinamo București – HCM Constanta, „U”
Transilvania Cluj – CSM București, Minaur Baia Mare – Știința Bacău
și Poli Timișoara – CSM Satu Mare.