Ultimele detalii din cantonamentul naționalei României. Robert Licu a vorbit despre cele mai fierbinți subiecte: turneul preolimpic, problema interului dreapta, dependența de Cristina Neagu

Redactor:
Adrian Mujea
Redactor:
Marius Hutu
Ultimele detalii din cantonamentul naționalei României. Robert Licu a vorbit despre cele mai fierbinți subiecte: turneul preolimpic, problema interului dreapta, dependența de Cristina Neagu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din momentul în care a fost cooptat în staff-ul naționalei de handbal feminin, Robert Licu și-a luat treaba foarte în serios și a fost nelipsit din tribune, de la meciurile importante în Liga Naționala și Liga Campionilor, disputate în București, Vâlcea, Buzău, etc. Activitatea de la prima reprezentativă l-a „prins” pe fostul mare inter dreapta al României din anii 90, face deja un cuplu sudat cu Bogdan Burcea, iar în cantonamentul de la Vâlcea încearcă să transmită echipei pasiunea pe care o are pentru handbal, dar și din experiența pe care a acumulat-o ca jucător la cel mai înalt nivel.

Unul dintre subiectele abordate cu Robert Licu a fost problema interului dreapta, post pe care l-a acoperit la națională în anii 90. Problema este una generală în handbalul românesc. După retragerea Steluței Luca, România a jucat la câteva turnee finale, pe acel post, cu sportive de mâna dreaptă, precum Carmen Amariei, Aurelia Brădeanu, Luciana Marin Popescu, Laura Pristăvița, dacă vreți cel mai recent exemplu.

„În general, mereu a fost o problemă în handbalul internațional, dar sunt națiuni care au triumfat la turneele finale, la masculin și la feminin, și fără stângaci la nivelul interul drept, evoluând acolo cu un dreptaci. Putem juca și noi cu handbaliste de mână dreaptă în partea dreaptă, dar este o chestie universală. În România sunt destule probleme pe partea dreaptă, chiar și în extremă sunt, nu numai la inter, dar căutăm cele mai bune soluții. Căutăm soluțiile cele mai bune și în centrul defensivei, e nevoie de mai multe jucătoare care să facă față celor 3 jocuri în timp scurt la turneul preolimpic, dintre care două foarte grele, cu Norvegia și Muntenegru”, a susținut Robert Licu.

Axul central al naționalei României: Crina Pintea – Ana Maria Savu

În condițiile în care Gabriela Perianu este într-o scădere de formă, cel mai probabil cuplu de apărători centrali pentru turneul de la Podgorica va fi format din Crina Pintea și Ana Maria Savu. Formula a mai fost utilizată și la Euro 2018, acolo unde România a terminat pe locul 4. Jucătoarea transferată în iarnă la Craiova este în creștere, iar partea pozitivă, poate juca atât apărare, cât și atac. De altfel, Ana Maria Savu este și, cel mai probabil, jucătoarea numărul unu pentru postul de inter dreapta, pentru turneul din luna martie.

Naționala României a învins miercuri campioana SCM Rm. Vâlcea, într-un joc școală disputat cu ușile închise (scor 31-24), meci în care selecționerii Bogdan Burcea și Robert Licu au căutat încearcat inclusiv „sudarea” cuplului Pintea – Savu, dar și diverse soluții pentru postul de coordonator de joc. Pentru turneul preolimpic, staff-ul tehnic speră și în revenirea extremei stânga Ana Maria Iuganu, accidentată în jocul cu CSM București.

Cu Vâlcea a fost un joc de antrenament, din acest motiv am dorit să jucăm cu ușile închise, am dorit să îl oprim când este nevoie, să testăm anumite lucruri. Ne pare rău că unii suporteri au fost nemulțumiți, dar trebuie înțeles că sunt chestiuni de ordin tactic. Vâlcea este unul dintre cei mai buni adversari pe care îi puteam avea în România, a fost un antrenament bun, au fost și lucruri foarte bune, chiar dacă nu suntem mulțumiți de totul. Sunt ceva probleme, avem jucătoare cu probleme de sănătate, suntem încă în căutări, încercăm să găsim soluții și cele mai bune 18 jucătoare pentru turneul preolimpic. Iuganu a fost într-o formă deosebită până să se accidenteze, este o accidentare nu foarte gravă și sperăm să fie aptă de joc până la turneul preolipic. Urmărim toate meciurile, suntem prezenți în sălile în care se dispută campionatul și jocuri de cupe europene și încercăm să găsim soluții, până în ultimul moment”, a dezvăluit Robert Licu.

Curaj pentru turneul preolimpic: „Nu văd de ce Muntenegru și Norvegia ar avea mai multe șanse decât noi”

În paralel, selecționerii studiază zilnic Norvegia și Muntenegru și au început să transmită informațiile către jucătoarele prezente în stagiul de pregătire de la Râmnicu Vâlcea. „Am studiat foarte mult, zilnic studiem adversarii, căutăm cele mai recente meciuri ale Norvegiei și Muntenegrului. Probabil la Norvegia vor apărea și jucătoare noi, care nu au fost la ultimul Mondial și acum sunt refăcute. E nevoie de mult studiu, deși cam știm stilul acestor echipe, încercăm să  transmitem informațiile jucătoarelor încetul cu încetul și cât mai la obiect. Nu are de ce să ne fie teamă, avem respect pentru handbalul norvegian și muntenegrean, dar putem juca de la egal la egal cu ele și meciurile sunt deschise oricărui rezultat. Nu e vorba de presiune, la adversari poate este o presiune mai mare, nu văd de ce Muntenegru și Norvegia ar avea mai multe șanse decât noi”, a susținut Robert Licu.

„Este o realitate dependența de Neagu”

Dependența de Cristina Neagu poate fi tratată, după cum anunță Robert Licu, care se aşteaptă ca adversarii să își ia măsuri pentru blocarea liderului naţionalei. „Ne așteptăm ca Neagu să fie luată om la om, încercăm să găsim soluții. Este o realitate dependența de Neagu, dar am vorbit și cu jucătoarele, încercăm să le dăm acest imbold, anume că toate jucătoarele care vor face deplasarea sunt foarte importante pentru echipă. Fiecare jucătoare trebuie să aibă rolul ei, oricât de multe sau puține minute ar fi pe teren, fiecare trebuie să își aducă aportul și să fie decisivă în obținerea calificării”, a concluzionat Licu.

Cuplurile care vor arbitra România la turneul preolimpic de la Podgorica.

Sursa foto: Sursa foto: Image Plus / SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin, Facebook

Adrian Mujea / Redactor
Activează din anul 1999 în presa sportivă și de peste 20 de ani este corespondentul ProSport din județul Vâlcea. A acumulat experiență după ce a scris rubricile sportive la Viața Vâlcii, Ediție Specială de Oltenia și Impact Real. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Probleme pentru românii cu facturi de la Electrica. Hackerii care au lansat atacul au cerut milioane de euro răscumpărare
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×