CSM București și-a redus la două variante numărul posibilelor adversare pentru sferturile de finală ale Ligii Campionilor: Vardar Skopje și Ferencvaros Budapesta.
În Grupa 1 a Ligii Campionilor s-au lămurit sâmbătă toate problemele. Ferencvaros a irosit șansa de a câștiga grupa, după ce a pierdut cu Buducnost pe teren propriu, scor 23-24. Vardar Skopje nu a întâmpinat probleme cu Thuringer în meciul de pe teren propriu, astfel că a terminat grupa pe locul 1. Ferencvaros și Buducnost au terminat la egalitate de puncte, dar formația maghiară a fost avantajată de succesul din tur de la Podgorica cu 33-25, astfel că a încheiat imediat după Vardar.
Concomitent cu jocurile din Grupa 1 s-a desfășurat și partida Krim Ljubljana – FC Midtjylland din grupa reprezentantei României, CSM București. Formația daneză s-a impus cu 27-21, iar înaintea partidei de duminică a campioanei României cu Esbjerg a urcat pe locul 3 în grupă. Așadar, trupa lui Aurelian Roșca are ocazia să-și aleagă adversara din sferturi, Vardar sau Ferencvaros. La prima vedere, echipa maghiară pare mai accesibilă, caz în care CSMB trebuie să obțină un punct cu Esbjerg, joc programat duminică începând cu ora 16:00.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER