Ultimul scandal din handbal, stârnit de harababura deciziilor din cadrul federației și de problema de moralitate a Coronei Brașov! Filmul ciudățeniilor în cazul „Corona”

Liga Națională de handbal feminin a fost bulversată după apariția cazului „Corona Brașov”. Echipa din Liga Națională a fost penalizată cu 4 puncte după partida cu Universitatea Cluj (meci pierdut la masa verde cu 10-0 și un punct penalizare) pentru că a utilizat-o pe Daciana Hosu în aceeași zi atât în Divizia A, cât și în Liga Națională.

Sunt mulți oameni din lumea handbalului care spun că acest caz n-ar fi existat dacă echipa brașoveană nu s-ar fi implicat în lupta pentru promovare din Divizia A, dintre Minaur Baia Mare și SCM Timișoara. Pe 14 octombrie, Brașov a jucat la prânz cu CSM București, iar după câteva ore a trimis multe jucătoare de la prima echipă și la Divizia A, în partida cu SCM Timișoara, câștigată de Corona 2 cu 28-27. Bineînțeles, oaspeții au făcut scandal, meciul a ajuns la Comisia de Competiții, iar verdictul îl știe toată lumea, 10-0 și un punct penalizare pentru echipa secundă a Brașovului. Cazul respectiv le-a atras atenția și celor de la Universitatea Cluj, după ce în 16 septembrie a fost un caz similar, cu două meciuri ale Coronei în aceeași zi și cu Daciana Hosu evoluând în ambele. Astfel, logic, a urmat o nouă contestație. După ce a avizat rezultatul din teren în septembrie, Comisia de Competiții a întors rezultatul și a venit acea penalizare de 4 puncte în clasamentul Ligii Naționale.

Dincolo de problema de moralitate a clubului Corona Brașov, vizavi de strategia adoptată la meciul cu SCM Timișoara, cazul prezintă mai multe aspecte ciudate.

Filmul evenimentelor se prezintă în felul următor:

După meciul Corona 2 – SCM Timișoara, gruparea bănățeană a contestat dreptul de joc al jucătoarelor Daciana Hosu, Bianca Tiron, Cosmina Cozma, Timea Tătar, Cynthia Tomescu, Laura Popa și Sorina Tîrcă, întrucât participaseră în aceeași zi și la jocul din Liga Națională cu CSM București.

În ședința din 24 octombrie, Comisia Centrala de Competiții a admis contestația și a dat joc pierdut cu 10-0, dar nu pentru faptul că cele 7 jucătoare au disputat 2 meciuri într-o zi, ci pentru faptul că Timea Tătar nu avea drept de joc la Divizia A. Regulamentul prevede că cererea de înscriere a unei echipe în Divizia A trebuie însoțită de un un tabel cu sportivii cu contract, iar în tabelul anexat de Corona Brașov la cererea de înscriere în Divizia A nu se afla și Timea Tătar.

Decizia nu a fost comunicată în scris cluburilor și nu a fost postată pe site-ul FRH, dar – conform surselor ProSport – a fost comunicată telefonic directorului sportiv de la Corona, Cosmin Sălăjan, de către o persoană de la Departamentul Competiții al FRH. De asemenea, nici Timișoara nu a primit o motivare a deciziei, ci oficialii clubului au citit ca toți ceilalți pe site-ul FRH, după ce s-a comunicat și verdictul în cazul Corona – U Cluj

De asemenea, faptul că aceasta a fost decizia luată inițial de CCC este confirmat de mențiunea care a apărut în subsolul clasamemtului Seriei B din Divizia A („ASC Corona 2010 Brașov (-1pts folosirea unui jucător fără drept de joc)”). Dacă ar fi fost vorba de mai multe jucătoare, așa cum reclamase prin contestație SCM Timișoara, mențiunea ar fi fost în mod normal „folosirea unor jucătoare fără drept de joc”.

După ce a apărut contestația „U” Cluj”, la ședința din 31 octombrie, CCC se pare că a luat din nou în discuție contestatia SCM Timișoara și a dat o decizie pe care o motivează în alt mod decât decizia din 24 octombrie. Această nouă motivare dată deciziei pentru contestația de la Divizia A justifică sancționarea și depunctarea ASC Corona la Liga Națională.

Trecând peste existența sau lipsa unei prevederi regulamentare care să justifice deciziile luate de CCC, se pune întrebarea de ce CCC a luat 2 decizii motivate diferit cu privire la contestația depusă de SCM Timișoara?

Surse ProSport mai susțin că motivarea deciziei din 24 octombrie cu privire la contestația SCM Timișoara ar fi condus la respingerea contestației „U” Cluj.

Cum se va soluția acest caz? Greu de presupus asta azi, având precedentul altor cazuri „celebre”, gen „Cazul Ecusoanele” sau „Cazul Pera” care au durat luni de zile. Ca și concluzie putem spune însă:

  • Cazul nu ar fi existat dacă această Comisie de Competiții ar fi fost fermă încă de la bun început, din luna septembrie, când de atunci trebuia să invalideze rezultatul din teren, dacă a considerat că echipa brașoveană a încălcat regulamentul! După declarațiile oficialilor brașoveni de miercuri, oamenii din Federație i-au dat însă verde Coronei la vremea respectivă să joace cu senioare două meciuri în aceeași zi la LN, respectiv Divizia A.

  • Cazul nu ar fi existat dacă echipa Corona Brașov nu s-ar fi implicat să dirijeze lupta pentru promovare în Divizia A. Regulamentară sau nu acțiunea lor, discutabil acest aspect, „acțiunea” nu a fost, în schimb, morală. 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 02 11. 2017, 13:21
Actualizat: 02 11. 2017, 14:08