Un al doilea suspect în cazul uciderii lui Cozma a fost reținut

Atașatul român pentru afaceri interne de la Budapesta, Ion Bentze, a declarat, azi, pentru MEDIAFAX, că poliția ungară a reținut o a doua persoană în cazul uciderii handbalistului Marian Cozma, acesta fiind însă un suspect colateral.

Potrivit poliției ungare, respectivul suspect, pe numele său Németh GyÅ‘zÅ‘, deși nu este autor direct al crimei, făcea partea din grupul care a provocat incidentul în urma căruia și-a pierdut viața sportivul român. Se speră ca acesta să dețină informații prețioase despre locul în care s-ar ascunde Istvan Stojca.

"Németh GyÅ‘ző  este un atacator care a participat la atac, dar nu el a savârșit omorul.  Nu se știe exact câți au participat efectiv în altercatie", a spus reprezenatntul ambasadei României la Budapesta

PRIMUL SUSPECT, RAFFAEL SANDOR A FOST REȚINUT ASEARĂ‚, ÎN AUSTRIA

Bentze a confirmat arestarea, duminică seară, în jurul orei locale 22.30, a lui Raffael Sandor, unul dintre cei doi suspecți principali în acest caz.

Cel de al doilea suspect, Istvan Stojca, se află în libertate și este dat în urmărire, dar potrivit atașatului de interne, din informațiile poliției maghiare, acesta nu ar fi părăsit teritoriul Ungariei.

Németh GyÅ‘zÅ‘, alături de Istvan Stojca, presupusul criminal rămas încă liber.

 

Publicat: 09 02. 2009, 10:48
Actualizat: 09 02. 2009, 14:30