Un contract, o ștampilă și un apel au ruinat munca de un an de zile a unor copile de 18 ani. 10 pași ai unui caz incredibil din handbalul juvenil. Cum a fost bulversat un campionat întreg și de ce CSȘ 6 București se poate constitui într-o parte vătămată
Turneul final al Campionatului Național de junioare I începe, miercuri, la Cluj, cu opt formații la start. Competiția se anunță mai mult decât pasionantă având în vedere distribuția, atât ca și loturi, cât și la nivelul băncilor tehnice.
- Grupa A: Activ Plopeni, CSS Odorhei, Gr. Școlar Energetic Rm. Vâlcea, LPS Roman
- Grupa B: CSM București, Marta Baia Mare, Universitatea Reșița, CSS Dinamo Brașov
După turneele semifinale încheiate la începutul acestei luni, componența grupei B era alta, cu ACS Șc. 181 București calificată pentru turneul f inal. Numai că… supriză! Campioana en-titre a pierdut toate meciurile cu la „masa verde”, în urma unei decizii luate de Comisia Centrală de Competiții, astfel că în turneul final de la Cluj a acces Marta Baia Mare. ACS Șc. 181 București a sperat până în ultima clipă că va fi reprimită în competiție, însă ultimul răspuns primit din partea FRH a fost negativ.
Cazul ACS Șc. 181 București este unul foarte complicat, care a prins „rădăcină” încă din 2014, când a avut loc acel exod de jucătoare către CSM București sau alte grupări din țară. Totul a plecat de la situația contractuală a junioarei Ioana Andrada Dobrică, iar dreptatea pare, la prima vedere, undeva la mijloc: între gruparea de proveniență care nu i-a oferit jucătoarei un nou contract așa cum prevedea noul regulament și Comisiile FRH care au dormit în bocanci și nu și-au urmărit propriile decizii pentru a le pune în aplicare. Dincolo de sancționarea clubului pe bună dreptate sau nu, asta va hotărî justiția dacă directorul-antrenor Maximilian Gavrilă va merge până la capăt așa cum a susținut, cel mai dureros aspect este altul, faptul că munca unor copii de un an de zile nu mai contează! Dar să le luăm pe rând. ProSport vă prezintă cazul în 10 pași.
1. ACS Șc. 181 București a fost exclusă pe 15 aprilie de la turneul final al Campionatului Național de junioare I, după ce toate meciurile de la turneul semifinal au fost omologate cu 10-0! Clubul bucureștean se calificase inițial pentru turneul de la Cluj de pe poziția secundă. Motivația Comisiei Centrale de Competiții, ratificată de Comisia de Disciplină, a fost simplă: ACS Șc. 181 nu a avut contract încheiat cu sportiva Ioana Andrada Dobrică, așa cum prevedea noul Regulament intrat în vigoare de la 1 iulie 2014. Cazul avea deja un istoric în spate.
2. În 24 octombrie 2014, Comisia de Memorii a FR de Handbal a dat o decizie favorabilă junioarei, care și-a dorit să plece de la Șc. 181, probabil ca urmare a faptului că era nemulțumită de condițiile materiale și de pregătire oferite de ACS. Așa cum s-a întâmplat, de altfel, cu multe alte jucătoare care au activat la această școală de handbal în ultimii ani.
3. Maximilian Gavrilă, directorul-antrenor de la clubul bucureștean, susține că a primit decizia în 30 octombrie, iar în termen de 5 zile a făcut Apel: „Conform regulamentelor FRH, până la primirea unui răspuns definitiv, jucătoarea are drept de joc la echipa de care aparține. Nu mi s-a dat niciun răspuns din 3 noiembrie (!), deși am număr de înregistrare de la FRH, copie după apelul respectiv, există și chitanța plătită. Știind legea, dacă în 30 de zile nu primești un răspuns atunci se consideră favorabil petentul”.
4. Din 3 noiembrie și până la turneul semifinal, inclusiv, ACS Șc. 181 a continuat să o folosească pe Dobrică în jocurile oficiale, atât la junioare I, cât și în meciurile echipei din Divizia A. Comisia Centrală de Competiții a omologat toate rezultatele din teren!
5. De ce nu s-a judecat Apelul timp de aproape 6 luni? Întrebarea a născut o altă poveste. Maximilian Gavrilă este acuzat de faptul că a plătit taxa, a luat număr de înregistrare de la FRH, dar nu a lăsat Apelul! Iar în acest caz, Comisia de Apel n-ar fi avut ce să judece. „Cine mi-ar fi dat mie număr de înregistrare dacă nu lăsam Apelul? Dau hârtia, mi-o înregistrezi, apoi mi-o dai înapoi? Ce instituție din România face așa ceva?”, se apără Gavrilă.
6. Secretarul general al FRH, Mihail Bocan, a făcut o sesizare către Comisia de Competiții după turneul semifinal. „Am fost sesizat de CSM București și alte două cluburi în cazul sportivei. Nu am făcut altceva decât să o trimit mai departe către Comisia competentă din cadrul FRH”, ne-a mărturisit Mihail Bocan.
7. Comisia Centrală de Competiții a sesizat neregula în privința contractului sportivei, astfel că a luat decizia în consecință. Problema este însă următoarea: De ce nu a aplicat aceeași măsură pentru toate jocurile susținute de clubul bucureștean în toate competițiile începând din noiembrie, după decizia Comisiei de Memorii?
8. Admițând ipoteza că Maximilian Gavrilă a sustras Apelul după ce a obținut numărul de înregistrare de la FRH, iar Comisia de resort nu mai avea ce să analizeze, de ce federația nu a urmărit cazul până la capăt? Maximilian Gavrilă nu a venit cu un alt contract la federație, dar Ioana Andrada Dobrică a continuat să figureze pe rapoartele de joc. În tot acest timp, jucătoarea a fost o victimă, probabil fiind dusă cu vorba.
9. Așa cum aminteam mai sus, victimele acestui caz nu este doar Dobrică, ci întreaga echipă de junioare. Niște copile de 18 ani care au muncit un an întreg și-au câștigat pe teren dreptul de a se lupta pentru medalii la turneul final, dar din vina clubului sau a FRH sau a ambelor tabere în aceeași „oală” au primit interzis!
10. În plan secundar, ar mai fi o problemă. ACS Șc 181 București n-ar fi trebuit primită nici la turneul semifinal de la Plopeni, în condițiile în care a jucat pe „fals” cu o jucătoare mai multe luni. Dacă toate rezultatele ar fi fost omologate tot cu 10-0, păstrând aceeași linie de judecată, atunci la Plopeni ar fi trebuit să ajungă CSM București, ca și câștigătoare de serie! Iar CSS 6 București, echipă care a terminat pe locul 3 în clasamentul omologat, ar fi trebuit să fie prezentă la turneul semifinal de la Odorhei! Iar în acest caz poate că am fi avut o altă configurație la turneul final.
După ce a primit decizia finală de „neparticipare” la turneul final, Maximilian Gavrilă susține că va merge în justiție: „Voi face plângere penală pentru abuz în serviciu”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?