Un fost antrenor al Oltchimului, încântat de atmosfera pe care a regăsit-o la Vâlcea. „M-au surprins foarte plăcut centrii Fernandez şi Liscevic, ultima nu ştiu de unde are atâta forţă”

Fost antrenor la Oltchim şi la echipa naţională, Gheorghe Ionescu (76 ani) a revenit după mulţi ani la Rm. Vâlcea, fiind prezent la partida din Liga Campionilor, SCM – Bietigheim 34-27.

„La Vâlcea am trăit cele mai mari satisfacţii, am câştigat patru campionate, trei cupe şi o Cupă IHF, plus două semifinale de Liga Campionilor, dar pe vremea aceea avem numai jucătoare românce. Toată stima pentru SCM şi antrenorul Florentin Pera, e meritul lui şi al echipei, echipa vâlceană a rezistat mai bine şi nemţoaicele nu au mai avut reacţie din minutul 50. M-au surprins foarte plăcut centrii Fernandez şi Liscevic, ultima nu ştiu de unde are atâta forţă. Vâlcea trebuie însă să coboare repede din această euforie, pentru că e greu să rezolvi şi campionatul şi jocurile din Liga Campionilor. M-am bucurat că am revăzut atâţia oameni, am avut emoţii la intrarea în sală, când am văzut câtă lume este, iar galeria este extraordinară”, a declarat Gheorghe Ionescu.

Fost antrenor al naţionalei, cu care a fost eliminat în sferturi la Mondialul din 1995, acesta are şi o propunere pentru conducerea FRH: „Cred că FRH poate lua în delegaţie la competiţiile majore un antrenor, tânăr sau bătrân, dar care a făcut ceva pentru handbalul românesc, ar conta mult pentru tehnicieni. Vreau să merg la Mondialul din Japonia, să văd dacă găsesc un sponsor, anul trecut am venit special din America la Europeanul din Franţa. Le-am făcut pe toate, dar timpul se aşterne peste om. Acum merg mai greu, nu mai alerg de pe bancă. Rămân la ideea mea că, decât să mor în plapumă, mai bine mor pe bancă. Invazia de jucătoare străine este cea mai mare durere pentru mine, am secat tot bazinul care îl aveam pentru tineret, titularele de la naţională nu au loc să joace la echipa de club. Cred că pe Tomas Ryde nu-l apucă paltonul nici la naţională, ne-am făcut de râs în Insulele Feroe, plus că nu înţeleg să dai norme de control când cluburile sunt în plin campionat”.

SCM Rm. Vâlcea este lider în Grupa C a Ligii Campionilor, după ce în cealaltă partidă Brest Bretagne s-a impus la Buducnost cu 35-32.

Sursa foto: SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin / Facebook

Publicat: 06 10. 2019, 14:50