Un meci de pus în ramă! Dinamo a câștigat în Spania la debutul în grupele Cupei EHF, după ce a fost condusă la 10 goluri

  • Dinamo București a debutat cu o victorie excepțională în Grupa A a Cupei EHF, scor 29-28 pe terenul echipei Fraikin BM Granollers (Spania). Victoria „câinilor” este ieșită din comun având în vedere că în minutul 26 erau conduși cu 10 goluri (scor 18-8).

Handbalul românesc masculin s-a „învătaț” în ultimii ani cu înfrângerile la nivel de echipă națională și chiar la nivelul formațiilor de club, atunci când a avut examene pentru a face un pas înainte. Eșecul echipei CSM București cu Helvetia Anaitasuna (scor 28-22), cu o zi mai devreme în Grupa D a Cupei EHF, dar și primele 30 de minute ale partidei Granollers – Dinamo București nu au făcut excepție de la regulă.

Echipa pregătită de Eliodor Voica s-a prezentat rău de tot în prima repriză cu formația spaniolă. BM Granollers a avut în față o formație depășită la toate capitolele. Dinamo nu a avut poartă (procentajul a fost de 7% după 20 de minute de joc), nu a avut atac, a făcut greșeli pe bandă rulandă, a ratat inclusiv de la 7 metri și din situații de unu la unu. În acest context, gazdele au ajuns la 17-7 (min. 23) și 18-8 (min. 26). Dacă așa arată liderul din Liga Națională, atunci înseamnă că pentru handbalul românesc nu se întrevăd foarte multe semne de însănătoșire în următorii ani. Este una din ideile care ni s-au întipărit în minte pe fondul „dezastrului” de la Granollers, așa cum arăta partida în minutul 26.

O altă senzație pe care am trăit-o a fost că Dinamo nu a intrat cu prima echipă în debutul partidei cu Granollers. Din momentul în care Eliodor Voica a făcut câteva schimbări în primul „7”, în primul rând la nivelul semicercului de 6 metri, au apărut  și primele semne de supraviețuire. Cu Asoltanei, Cîmpan și Mousavi în teren, formația bucureșteană a început să aibă și contraatacuri, să „desfacă” și apărarea prin combinații rapide. De asemenea, introducerea lui Ragot în linia de 9 metri a adus un plus de „explozie” în atac.

Până la pauză, Dinamo a reușit să mai reducă din diferență, scor 13-20, iar la reluare a marcat rapid 3 goluri. 5-6 minute „legate” cu handbal de calitate mai bună au fost suficiente pentru bucureșteni pentru a reaprinde meciul. Lucrurile au început să se așeze tot mai bine în jocul lui Dinamo, iar cursa de urmărire a continuat până spre finalul jocului. 

Ce nu a avut în prima repriză Dinamo, poarta a început să dea și ea o mână de ajutor importantă. Irimuș a blocat 3 aruncări de la 7 metri, iar Grigoraș l-a completat foarte bine la jocul în „pozițional”. Cei doi portari au fost ajutați și de o apărare mai agresivă, mai bine așezată cu Diaw și Mousavi. 

De fapt, liderul din Liga Națională a reușit să întoarcă jocul în primul rând cu apărarea. Timp de 10 minute, între minutele 45 și 54, Dinamo nu a primit niciun gol. În atac, jocul a fost însă atât cu bune, cât și cu rele, motiv pentru care s-a apropiat greu de Granollers (scor 26-25, min. 54). Antrenorul Eliodor Voica a riscat și a luat ultimul time-out cu 6 minute înainte de final, apoi l-a reintrodus și în atac pe francezul Diaw. La 36 de ani, fostul jucător de la PSG și-a arătat clasa și a întors partida în favoarea lui Dinamo. Diaw a marcat 3 din ultimele 4 goluri, ultimul cu aproape 10 secunde înainte de final, când Dinamo părea că nu mai are soluții să înscrie.

De la minus 10 goluri, Dinamo a reușit așadar, o revenire spectaculoasă (scor 29-28 final), cum rar se vede în handbalul românesc. Au trecut deja câțiva ani de când HCM Constanța reușea ceva asemănător cu Montpellier, formație la care evolua și Nikola Karabatic. E adevărat, Cupa EHF nu este Liga Campionilor, dar astfel de momente ne arată că handbalul românesc masculin încă mai are șanse să se redreseze.

Fraikin BM Granollers – Dinamo 28-29 (20-13)

Oliveira de Almeida, Ssatre Rodriguez – portari; Porras 1, Blanxart, Flores, Garcia Dieguez 1, Ferrer, Garcia Barcelo, Perez 1, Figueras 5, Sole 10, Canellas 2, Resina 2, Valadao 2, Magalhaes 4, Marquez. Antrenor: Carlos Arza Viver 

Irimuș, Makaria, Grigoraș – portari; Ragot 5, Diaw 3, Asoltanei 4, Mironescu 1, Irimuș, Savenco, Băluț 1, Șandru 5, Cîmpan 3, Vancea, Zulfic, Mocanu 1, Vrankovic 3, Mousavi 3. Antrenor: Eliodor Voica 

În următoarea partidă, Dinamo va înfrunta una din marile echipei ale Europei, formația germană Magdeburg. Jocul se va desfășura duminică (ora 14:00), în Sala Polivalentă.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Publicat: 14 02. 2016, 15:01
Actualizat: 14 02. 2016, 20:40