„Un meci decisiv”! Ce crede Morten Soubak, antrenorul lui Hypo, despre partida cu Baia Mare
Morten Soubak, noul antrenor al lui Hypo, crede că HCM Baia Mare are ca punct forte defensiva și spune că nu se sperie de atmosfera din Sala „Lascăr Pană”
*Soubak este și selecționerul naționalei Braziliei, care are șapte jucătoare la Hypo
*Obiectivul lui Hypo este calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor
După două eșecuri consecutive cu Thuringer (29-36) și Gyor (21-33), HCM Baia Mare primește vizita lui Hypo Viena în a treia etapă a grupei A a Ligii Campionilor la handbal feminin. Este un meci decisiv pentru vicecampioana României, care are, deocamdată, cel mai slab bilanț dintre cele 16 participante din grupele Ligii: două eșecuri și golaveraj -19. Iar cu un nou rezultat slab mâine (ora 17:00, Digi Sport 2), băimărencele vor fi ca și ieșite din lupta pentru calificare. Însă echipa lui Costică Buceschi nu se află la potențial maxim, după ce antrenorul băimărean nu va putea conta pe Szucs, Diniș și Eliza Buceschi, ultima suferind o accidentare la deget care o va scoate din circuit câteva săptămâni.
Soubak, selecționer al Braziliei
În schimb, Hypo Viena vine după un succes important pe teren propriu cu Thuringer, scor 29-23, care a mai spălat din rușinea eșecului din prima etapă cu Gyor, scor 22-41. Un rezultat ce a rămas în memoria campioanelor Austriei, care au ajuns la Baia Mare joi seară. Hypo nu are nicio problemă de lot, iar antrenorul Morten Soubak este încrezător. Într-un interviu acordat ProSport, tehnicianul lui Hypo, care îndeplinește simultan și funcția de selecționer al Braziliei, a analizat situația debutului de sezon și meciul de sâmbătă.
Domnule Soubak, cum ați ales-o pe Hypo? V-a ajutat faptul că erați selecționerul Braziliei, iar în lotul echipei erau opt jucătoare brazilience?
În ultimele sezoane, campioana Austriei a avut câteva jucătoare din Brazilia în lot. Când contractul cu fostul antrenor, Andras Nemeth, a decis să plece de la Hypo, șefii echipei m-au rugat să preiau postul. Nu am ezitat și am spus da. Probabil că și acest lucru a contat într-o proporție destul de mare.
Cât de greu este să integrezi jucătoare brazilience într-o echipă din Europa?
Nu sunt diferențe mari între jucătoarele din Brazilia și cele din Europa. Important e că multe dintre ele știu ce presupune handbalul european pentru că au câțiva ani de experiență aici. Iar asta ne ajută foarte mult.
Alexandra do Nascimento (dreapta) este cea mai experimentată jucătoare braziliancă a lui Hypo
În lotul lui Hypo sunt șapte brazilience, șase austriece (n.r. – una de origine română, Simona Spiridon), o maghiară și o rusoaică. Ce limbă se vorbește în vestiar?
Limba pe care am ales-o a fost germană. E important că „stranierele” noastre, precum Spiridon sau Șanko, au petrecut mult timp în Austria și au învățat germana și nu sunt probleme din acest punct de vedere. Cunosc și limba portugheză, astfel că pot vorbi și cu jucătoarele brazilience fără probleme. În cazul în care există probleme de comunicare, se poate rezolva ușor totul prin „trecerea” la portugheză.
Cum ați descrie jocul lui Hypo din acest debut de sezon? Cum ați caracteriza meciurile disputate până acum?
În primul rând, am vrut să lucrăm mult la partea defensivă. Jucăm un 6-0 tradițional și am muncit mult până să punem totul la punct. Totodată, am lucrat mult la contraatac, dar și la faza pozițională de atac, unde mi-am dorit să jucăm cu o viteză cât mai mare, un handbal modern. Ne-am antrenat din greu în perioada de pregătire, chiar și până la primele meciuri din Liga Campionilor, iar acum cred că suntem pe calea cea bună și sperăm să creștem de la meci la meci.
Ați vorbit de Liga Campionilor, care e obiectivul lui Hypo în acest an?
Anul trecut am fost eliminați din grupe, dar am ajuns în Cupa Cupelor, pe care am câștigat-o! De data aceasta, obiectivul nostru este să ne calificăm în grupele principale. Dar este o grupă dificilă și echilibrată.
Spuneți că vă doriți să vă calificați în grupele principale. Astfel, trebuie să câștigați cu HCM Baia Mare, o echipă fără victorie până acum. Credeți că puteți să treceți și peste acest obstacol?
Evident, pentru a merge mai departe trebuie să câștigăm ambele meciuri cu HCM Baia Mare. Însă mâine nu ne va fi deloc ușor! Ne așteptăm la un meci foarte greu, româncele sunt foarte bune. Dar sperăm să câștigăm, sunt două puncte vitale!
Melinda Geiger speră să facă un joc mai bun cu Hypo decât cel pe care l-a reușit cu Gyor
„Defensiva, punctul forte al băimărencelor”
Care e punctul forte al vicecampioanei României?
Din punctul meu de vedere, defensiva! Este o echipă foarte bună, care merită să fie în grupele Ligii Campionilor. Să nu uit! Are și individualități foarte bune, o să ne pună probleme.
Vă e teamă de publicul din sala băimăreană?
Știu foarte bine cum este publicul din sala „Lascăr Pană” pentru că am fost prezent la turneul de calificare, pe care Baia Mare l-a câștigat în fața lui Tvis Holstebro, Viborg și Dalfsun. Cred că terenul propriu și, mai ales, o galerie puternică înseamnă foarte mult în handbalul feminin. Dar nu ne e frică de suporteri și abia așteptăm să jucăm într-un asemenea mediu ostil.
Câte puncte credeți că vor face Hypo și Baia Mare în această grupă?
Nu pot să analizez șansele adversarelor, dar pot spune despre Hypo că, personal, pentru mine o calificare în grupele principale e suficientă.
CV Morten Soubak
Naționalitate: daneză
Vârstă: 49 de ani
A mai antrenat la: GOG Svendborg, FC Copenhaga, Pinheiros (Brazilia), Naționala Braziliei
A condus naționala Braziliei către locul 5 la CM 2011, disputat pe teren propriu