Ionela Gherman, o româncă în vârstă de 19 ani a plecat să joace handbal în Olanda, dar a ajuns să lucreze într-o fabrică de dulciuri, stând 8 ore în picioare la o bandă de împachetat marzipan. Cazată de clubul olandez de prima ligă Westfriesland SEW – contra sumei de 400 de euro – într-o casă cu 7 persoane, dintre care cinci bărbați polonezi, sportiva și-a sunat tatăl și s-a întors în țară unde a vrut să semneze pentru alt club. Gherman nu poate, însă, să mai joace deocamdată handbal deoarece clubul din Olanda a obținut transferul ei, fără ca Ionela să-și dea acordul, și îi blochează cartea verde. Chiar și fără nume sonore, cazul are ingredientele unei povești cu iz de sclavie modernă, superficialitate parentală și birocrație dubioasă. E o poveste suprarealistă din Uniunea Europeană a anului 2015, un caz care ar trebui să reprezinte un avertisment pentru toți părinții atrași de mirajul unui loc de muncă în străinătate pentru copiii lor.
Gherman a ajuns în Olanda la finele lunii iulie, după ce a luat bacalaureatul. „Voiam să o duc fie în Germania, fie în Olanda. Nu știam pe nimeni în Germania, așa că am ales Olanda, fără să știu că handbalul e mai prost plătit acolo. Voiam ca Ionela să facă și facultatea în străinătate”, povestește Marius Gherman, tatăl jucătoarei care evoluase în liga a doua, la Activ Plopeni. În Olanda, handbalul se joacă la nivel de amator, așa că sportivele trebuie să lucreze pentru a se întreține. Părinții Ionelei știau asta. „Da, cunoșteam acest amănunt. Eram de acord ca ea să lucreze, dar într-un loc de muncă nu foarte solicitant fizic”, recunoaște Gherman senior.
Inițial, tatăl l-a contactat pe antrenorul român Alexandru Cunescu, stabilit din 1998 în Olanda. Cunescu este antrenorul liderului VOC Amsterdam, însă clubul său nu avea nevoie de un inter stânga. În baza relațiilor bune dintre echipe, Ionela Gherman a fost propusă celor de la Westfriesland SEW, club care a reprezentat Olanda în actuala ediție a Cupei Cupelor Europene. De aici începe spirala necontrolată care a adus-o pe Gherman în situația de a nu mai juca handbal.
În urma negocierilor cu Gerard Al, unul dintre directorii clubului olandez Westfriesland SEW, familia Gherman a căzut de acord ca fata să fie plătită cu 900 de euro pe lună. Din cauza statutului amator al sportului în Olanda, banii aveau să vină din jobul pe care Al a promis că-l va găsi pentru tânăra de 19 ani. La capitolul promisiuni, figurau și cheltuielile pentru mâncare și o locuință pentru care jucătoarea urma să plătească lunar o chirie de 400 de euro.
Teoretic, Ionela avea să rămână cu 500 de euro pe lună într-o țară care, teoretic, îi putea oferi un alt viitor decât România. Scopul său era handbalul, iar locul de muncă era mijlocul prin care îl putea atinge.
Semnătura Ionelei Gherman pe contractul încheiat cu o firmă de plasare a forței de muncă
Imediat după ce familia și-a dat acordul verbal pentru a juca la Westfriesland, Ionela Gherman a început antrenamentele și a pozat în tricoul clubului. „Nu am fost înregistrată acolo, nu aveam adresă de reședință, cont de card, nici un act, nimic. Doar am semnat un contract de muncă. Era în olandeză și era specificat unde stau, cât trebuie să plătesc pentru chirie. Scria despre condițiile din fabrică, despre cazarea în casa cu polonezii. Mi s-a tradus în engleză ce scrie”, povestește jucătoarea care pare o victimă a propriei lipse de informare.
Cum a putut românca să semneze un contract de muncă dacă nu avea permis de reședință sau cont de card? ProSport a întrebat autoritățile olandeze și așteaptă un răspuns.
Baie comună cu „5 polonezi bețivi”
Povestea continuă. Ionela a fost inițial cazată la o adresă din Hoorn, un orășel aflat la câțiva kilometri de satul Nibbixwoud, unde are sediul clubul Westfriesland SEW. „În casa cu polonezii am stat o săptămână. Cei de la club mi-au spus inițial că o să mai fie o singură persoană în casă. Când l-am întrebat pe unul dintre bărbații aflați acolo, singurul care vorbea engleză, câte persoane suntem în casă, mi-a spus că șapte! Casa avea câteva camere. Am stat câteva zile cu încă o femeie în cameră și după aceea a mai venit cineva și stăteam 3 persoane în cameră. Mai erau 5 polonezi, bărbați. Aveam baia comună. A fost o experiență neplăcută, deși nu am avut probleme cu ei. Nu ne salutam. Ei lucrau în alte locuri, nu în fabrica unde lucram eu”, spune Ionela Gherman. Nimeni nu știe sub ce formă legală locuiau cei 8 muncitori sub același acoperiș.
Jucătoarea povestește candid. „Am stat o săptămână în acea casă, apoi i-am spus tatălui meu că suntem trei persoane într-o cameră și că nu mai pot să stau acolo. Le-am spus și celor de la club că o să mă întorc în România, dar mi-au trimis mesaj înapoi: „Nu, nu pleca, cazează-te câteva nopți la hotel că rezolvăm noi”.
Contactat de ProSport, Gerard Al, directorul lui Westfriesland SEW, admite situația neplăcută, dar invocă alte cifre: „Această situație a durat doar o zi. Până am reușit să aranjăm să stea cu o familie foarte drăguță unde era singura fată și avea cameră separată”.
Câteva minute mai târziu, în timpul discuției, Al a mai adăugat câteva zile la perioada petrecută de Ionela în casă cu alte șapte persoane: „Din cauză că a venit aici și nu avea unde să stea, a trebuit să găsim foarte repede un loc unde să se cazeze. Acesta a fost, din nefericire, locul pe care l-ați descris, unde locuiau prea mulți oameni. Dar asta a fost doar pentru un weekend. După aceea, părinții uneia dintre jucătoarea au avut o cameră pentru ea”.
O săptămână, o zi sau un weekend? Întrebată despre declarația lui Al, Ionela Gherman a pufnit în râs: „Incredibil. Am stat o săptămână acolo”.
Președintele clubului-politician și consilier la fabrica de dulciuri
În perioada petrecută în casa din Hoorn – în care locuiau și „5 polonezi bețivi”, așa cum susține Marius Gherman – jucătoarea a semnat un act. Potrivit familiei Gherman, este singura semnătură pusă de fiica lor pe durata celor trei săptămâni petrecute în Olanda. Gerard Al, oficialul clubului, susține că documentul redactat doar în olandeză este contractul de muncă al Ionelei. Contactat de ProSport, un jurnalist olandez de investigație spune că actul reprezintă de fapt un angajament cu firma olandeză Bakker Detachering BV, specializată în recrutarea muncitorilor polonezi dornici să lucreze în Olanda! Informațiile de pe internet confirmă constatarea.
La scurt timp, Ionela Gherman a început să lucreze. La discuțiile cu Gerard Al i se promisese o slujbă nu foarte solicitantă. „Știam că o să muncesc, dar nu știam ce o să fac. Nu mi-au spus. Mi-au zis că sunt încântați că au putut să-mi găsească repede un loc de muncă și nu o să fie decât o chestie provizorie. Mi-a zis că o să dureze doar câteva zile, apoi îmi vor da ceva mult mai ușor”, spune handbalista. Gherman s-a trezit într-o fabrică de dulciuri, Esbaco Bakkerij Grondstoffen. Era angajata cu numărul 1242.
Cu o bonetă pe cap (foto alăturat), îmbrăcată cu un halat alb și încălțată cu niște papuci de siguranță, tânăra venită să joace handbal trebuie să împacheteze marțipan timp de 8 ore pe zi. Jobul ei presupunea să stea în picioare tot timpul, lângă linia de lucru. „La 7 fără un sfert dimineața eram la fabrică, la 7 începeam. La ora 16 terminam. La 7 seara aveam antrenament. Treceam pe acasă și apoi la antrenament. Lucram de luni până vineri și antrenamente făceam de 4 ori pe săptămână”, povestește Ionela programul solicitant.
După o perioadă, jucătoarea a refuzat să mai lucreze 5 zile pe săptămână. „În ultimul timp am lucrat doar 3 zile pe săptămână. Mă dureau foarte rău picioarele și nu mai puteam să stau la bandă. Mai trebuia să mă și antrenez”, spune Gherman.
Cine a ales locul de muncă și de ce?
Gerard Al oferă niște indicii în timpul discuției: „Am trimis o scrisoare de intenție pentru a discuta cu familia și cu ea despre cum o ajutăm să progreseze în viitor. În scrisoarea am precizat că vom încerca să-i găsim cea mai potrivită slujbă posibilă, dar pentru moment președintele nostru este în managementul unei fabrici… tot felul de lucruri…Pentru moment, căutăm o slujbă mai bună care să genereze niște bani pentru ea”.
Dacă informația oferită de Al este corectă, președintele clubului, Hans Huibers, are putere de decizie la fabrica de dulciuri Esbaco Bakkerij. Practic, Ionela Gherman urma să presteze două joburi la entități în care Huibers era implicat și, în schimb, primea 900 de euro pe lună de la fabrica de dulciuri.
Salariul minim pe economie în Olanda pentru persoane cu o vârstă mai mare de 23 de ani este de 1500 de euro. Plafonul minim pentru un tânăr de 19 ani este de 800 de euro.
Conform profilului său de LinkedIn, Huibers ocupă funcția de „consilier” la Esbaco Bakkerij.
Mai interesant decât atât, Huibers (54 de ani) este un cunoscut politician olandez, membru al partidului creștin-democrat (CDA). Între 1989 și 1994, președintele clubului de handbal Westfriesland a fost membru în Parlamentul olandez.
Situația este bizară. Un politician este președintele unui club de handbal care aduce o jucătoare pe care o trimite să lucreze în fabrica de dulciuri unde tot politicianul este consilier! Potrivit propriilor declarații, Ionela Gherman a fost angajată fără forme legale!
Citește continuarea mai jos. Hans Huibers, dreapta, este un politician olandez din vechea gardă. În 1989, devenea cel mai tânăr parlamentar Scrisoarea de intenție pe care olandezii susțin că au trimis-o Ionelei. Gherman nu a semnat-o. „Ne-am înțeles verbal”, susține Gerard Al
Singurii bani luați în mână: 100 de euro
O altă legătură între club și banii pe care Ionela Gherman ar fi trebuit să-i primească sau să-i plătească apare în momentul în care jucătoarea părăsește casa din Hoorn în care locuia cu alte 7 persoane și se mută într-o casă din Nibbixwoud. Potrivit lui Gerard Al, românca a fost primită în locuința părinților unei colege de echipă, Karin Spijkerman: „Am mutat-o acolo, iar familia Ionelei a fost foarte încântată. Tatăl ei a venit să verifice locul unde stătea cu familia despre care v-am spus. A fost foarte ok. Foarte prietenos și încântat de gazde. Am băut și ceva împreună”.
Citește continuarea mai jos.
Camera Ionelei aflată în „fostul magazin de carne” al familiei Spijkerman
Versiunea Ionelei Gherman diferă substanțial: „Erau părinții unei jucătoare și în același timp sponsori la echipă, din câte am înțeles. Mi-a spus Gerard că familia n-o să stea acolo permanent, că o să stau mai mult singură. Apoi, am văzut că ei locuiesc acolo. Camera era de fapt fostul lor magazin. Avuseseră un magazin de carne. Era numai gresie în cameră. Stăteam în magazin, nu aveam nici pat. Mi-a adus tata un pat. Am stat cam două săptămâni. Aveam baia comună cu a familiei”.
Povestea este întărită de o poză făcută de Ionela într-o cameră aglomerată, în care patul ca de spital pare un obiect străin.
Pentru această cameră fără pat, Ionela Gherman trebuia să plătească familiei Spijkerman o chirie de 300 de euro. Din această sumă, potrivit scrisorii de intenție propuse de politicianul-consilierul-președintele de club Huibers, clubul Westfriesland își trăgea 100 de euro. „Parcă atât era. În sumă era inclusă și mâncarea”, spune oficialul olandez Gerard Al. „Mâncarea o plăteam eu. Aveam 500 de euro lăsați de tata”, susține jucătoarea.
În Olanda, salariile se plătesc săptămânal. Teoretic, jucătoarea a muncit trei săptămâni și ar fi trebuit să încaseze în jur de 675 de euro. „Am primit de la firma unde am lucrat două hârtii în care scria câți bani am luat pentru cât am lucrat. Nu am luat banii în mână, i-am lăsat acolo că am zis să plătească suma pentru familia la care am stat. Salariile se plăteau o dată pe săptămână”, spune Ionela Gherman care nu-și amintește sumele din chitanțe.
Chitanța primită de Ionela Gherman pentru 180,48 de euro. Cum putea fi plătită dacă nu avea permis de muncă sau permis de rezidență?
Potrivit declarației ei, singurii bani în mână pe care i-a primit în Olanda au fost 100 de euro, dați de Gerard Al înainte de un cantonament la Panningen, o localitate la granița cu Germania. Banii urmau să-i fie reținuți din salariu. Ulterior, după întoarcerea jucătoarei în țară, Al a sunat pentru a cere un cont în care să-i trimită 260 de euro. Familia a refuzat.
Îi cer până și banii pe papucii purtați în fabrică
În încercarea de a demonstra că Westfriesland a făcut eforturi mari pentru a o mulțumi pe Ionela Gherman, Gerard Al a declarat: „E o fotografie cu ea purtând numele unui sponsor care îi asigura lucruri private”. Fotografia (foto alăturat) o arată pe Ionela într-un tricou albastru cu numele sponsorului Van der Laan.
Reporter: Ce îi asigura sponsorul? Al: Nu-mi amintesc. Trebuie să verific. Dar o sponsoriza pentru lucruri private.
Jucătoarea confirmă povestea cu sponsorul. Dialogul devine apoi aproape amuzant:
Ți-au găsit un sponsor la un moment dat? Da. Era o fată care s-a hotărât să plece în Ibiza de unde a primit o ofertă și au spus că-mi dau mie sponsorul ei.
Ce sponsor? Era un om de la o fabrică de pui care mi-a dat un tricou. Atât. L-am lăsat acolo când am plecat. Mi l-au cerut.
Ce tricou? Un tricou cu numele fabricii de pui.
Ai semnat ceva cu sponsorul? Nu. Am făcut doar o poză la fabrica lui.
Gerard Al a trimis către ProSport un document în Excel care conține suma pretinsă de clubul olandez de la partea română. Sunt cheltuielile defalcate cu Ionela Gherman. Suma totală este de 3.425,29 de euro. Cea mai mică dintre cheltuieli este de 13,89 euro. Explicația este uluitoare: costul de imprimare pentru tricoul sponsorului! Tricoul pe care Ionela susține că l-a lăsat în Olanda.
O privire aruncată pe celelalte cheltuieli din listă produce stupoare. Gerard Al pretinde un tarif de 40 de cenți pe kilometru pentru 9 deplasări cu mașina sa făcute cu Ionela Gherman. Două drumuri la Amsterdam, 7 drumuri la Hoorn și unul la un McDonalds! În total, 426 de kilometri. Aplicând tariful lui Gerard Al, jucătoarea datorează clubului 170,40 euro.
Nu e tot. Româncei de 19 ani i se impută drumul până în cantonamentul de la Panningen, deși autocarul a fost folosit de toată echipa. Cei 440 de kilometri costă, conform tarifului de 40 de cenți pe kilometru, 176 de euro.
Chestionat de ProSport despre semnificația acestor cheltuieli, Gerard Al a dat senzația că se eschivează. „Eu și trezorierul clubului vom reveni cu un răspuns. Vă vom răspunde cât mai rapid„, a fost emailul primit de la oficialul clubului. Ulterior, nicio altă explicație nu a mai fost oferită.
O altă cheltuială este de 35 de euro. Este costul papucilor albi purtați de Ionela Gherman în fabrica despre care Al susține în corespondența cu ProSport că aparține politicianului Hans Huibers!
Papucii albi purtați în fabrică, cotați de olandezi la 35 de euro
Costurile defalcate pretinse de olandezi Fetele de la Westfriesland în cantonamentul de la Panningen. Gherman, în tricou de culoare galben neon, trebuie să plătească deplasarea
De ce îi impută olandezii aceste costuri aproape absurde?
Gerard Al: „Aveam impresia că totul decurge cum trebuie până când, foarte surprinzător, Ionela a venit la mine într-o miercuri seară și mi-a spus că nu poate să mai stea. Voia să se întoarcă în România. Problema care ne deranjează puțin este că am plătit 2.750 de euro către federația română transferul Ionelei. I-am plătit către EHF. Acum, când s-a întors în Olanda, mi-a zis că a găsit o echipă pentru care să joace. Noi îi dorim noroc, dar înțelegem că federația română nu vrea să ne dea înapoi banii. Asta ne deranjează”.
Așadar, Ionela Gherman este blocată de olandezii care, potrivit tatălui ei, au tratat-o ca pe un „sclav”.
Cum a fost însă posibil ca o tânără de 19 ani să intre în acest carusel al necunoscutului? Ce părinte își trimite fata într-o asemenea aventură?
Marius Gherman se justifică: „Asta este viața, în țară ce să faci? Vrei binele la copil, de aceea îl creșteam. Le-am ținut 12 ani în handbal, că sunt două surori, au luat niște medalii de aur în handbalul românesc, nu au fost oricine. Toți părinții vor binele copiilor”.
În scurt timp, citește în ProSport modul în care Ionela Gherman a fost transferată în Olanda. Este federația română în culpă la acest transfer realizat în mod misterios? Răspunsul este extrem de interesant.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER