Un român face senzație în Liga Campionilor!** „Jur că** e tare”

Rareș Jurcă (foto), românul care continuă parcursul în Liga
Campionilor cu elvețienii de la Kadetten, este aproape de o ispravă
asemănătoare celei din 2010, când România șoca lumea prin
eliminarea Rusiei în barajul pentru CM. Acum, interul dreapta își
poate adăuga în CV o calificare istorică în sferturile Ligii, în
fața lui Montpellier și a „galacticului” Karabatic.

Kadetten Schaffhausen, echipă la care evoluează și Jurcă, a
furnizat surpriza optimilor de finală, cel puțin după prima manșă,
câștigând cu 31‑26 partida cu Montpellier, în cadrul căreia
activează și Nikola Karabatic. „Victoria putea fi și mai clară. Cu
zece minute înainte de final am avut zece goluri avans, 29-19. Nici
nouă nu ne-a venit să credem, dar până la final francezii au mai
redus din diferență”, povestește Rareș Jurcă.
Dar ce înseamnă să joci împotriva celui mai bun handbalist din
lume? Explică Rareș, care a câștigat pentru prima dată în fața lui
după alte câteva tentative cu naționala României și cu Goppingen,
în campionatul Germaniei: „Este un handbalist tare de tot. Clar, te
pune în gardă și acorzi mai multă atenție unui asemenea jucător,
încerci să-l ții la distanță. Karabatic este un jucător care poate
face diferența într-un meci, dar acum l-am avut în mână 50 de
minute”.

Visează
la „Final four”

După 31-26 în tur, românul și compania speră să reziste
presiunii în returul la Montpellier și să urce cât mai sus, unde ar
ajunge în premieră la cei 28 de ani: „Ne gândim la sferturi, dar în
handbalul de azi cinci goluri nu înseamnă mare lucru. Oricum,
șansele au crescut înainte de partida tur. Cine știe, poate ajungem
și în «Final Four» dacă avem șansă sau noroc la o viitoare tragere
la sorți, unde putem înfrunta și o echipă mai abordabilă, precum
Flensburg”.

Pentru a reda mai clar diferența dintre cele două combatante,
trebuie spus că elvețienii de la Kadetten au un buget cu puțin
peste cel al echipei HCM Constanța, în jurul a 2,5-3 milioane de
euro, și de vreo trei ori mai mic decât cel al francezilor de la
Montpellier. „Nu ne putem compara cu primele echipe din Europa, dar
avem liniște și siguranța financiară”, a punctat Jurcă.

Cine
este Karabatic

Francezul, considerat cel mai bun handbalist din lume, a
câștigat nu mai puțin de cinci turnee finale, dar și în două
rânduri Liga Campionilor, cu Montpellier și Kiel. Este și cel mai
bine plătit jucător din lume, cu un milion de euro

80
de meciuri poate strânge Rareș Jurcă în acest sezon (Liga
Campionilor, campionat, Cupă în Elveția și națională)

Optimi Champions
League

Kadetten (Elveția) – Montpellier (Franța) 31-26
Kolding (Danemarca) – Kiel (Germania) 29-36
Chambery (Franța) – Ciudad Real (Spania) 24-27
HC Bosna (Bosnia) – Chehovskie (Rusia) 22-31
Pick Szeged (Ungaria) – Flensburg (Germania) 26-27
Barcelona (Spania) – Veszprem (Ungaria) 28-21
Croația Zagreb (Croația) – Rhein Neckar (Germania) 28-31
Hamburg (Germania) – Valladolid (Spania) 28-22
*Meciurile retur se dispută în intervalul 31 martie – 3
aprilie

„Cum
să joci când îți taie banii?”

Dacă la club Rareș Jurcă are numai motive de satisfacție,
interul dreapta devine îngrijorat când vine vorba de echipa
națională și de handbalul românesc. „Este foarte greu să ai
rezultate atât timp cât nu există liniște. După Mondiale, multă
lume ne-a blamat, dar e greu să ataci o competiție când ești
conștient că acasă nu știi la ce club evoluezi, când ți se taie din
bani. Am avut la Mondiale mai mulți colegi care nu știau dacă își
vor mai încasa restanțele, la ce echipă vor evolua. Vrei, nu vrei,
e clar că îți fuge mintea și la aceste lucruri”, a susținut
Rareș.

Publicat: 30 03. 2011, 08:38
Actualizat: 30 03. 2011, 08:39