Antrenorul formației MKB Veszprem, Lajos Mocsai a declarat marți, după tragerea la sorți a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la handbal masculin, că echipa sa va întâlni un adversar incomod. „Vom întâlni un adversar incomod. Am fi preferat să întâlnim în optimi pe danezii de la FCK Handbold, dar, în această fază a competiției, nu prea aveam de unde să alegem. Nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de eșecul clar de la Szeged. HCM Constanța dă mulți jucători la naționala României, care a surprins Ungaria, învingând-o în această toamnă. Va fi o dublă echilibrată și sper ca până la ora primul joc să recuperăm jucătorii accidentați”, a spus Mocsai.
Portarul Dejan Perici a precizat că echipa sa are o strategie bună și mai multă experiență, lucruri care vor conta pentru calificarea în sferturile de finală:
„Nu mai există adversari ușori în această fază a competiției. Fiecare jucător are o motivație specială de a evolua. Constanța este o echipă puternică și sunt sigur că vom avea meciuri grele împotriva lor. Noi avem o echipă foarte bună, o strategie bună, mai multă experiență și cred că asta va conta pentru calificarea în sferturile de finală”, a menționat Perici.
Jucătorul Zarko Sesum a susținut că Veszprem are avantajul de a disputa returul pe teren propriu. „Mă bucur că am picat cu românii, pentru că echipele daneze păreau mai puternice. Primul meci va fi mai dificil, dar avem marele avantaj de a juca returul pe teren propriu”, a afirmat Sesum.
La rândul său, jucătorul Nikola Ecklemovici a precizat că Veszprem trebuie să învingă în ambele partide, indiferent de numele adversarului.
„Noi trebuie să învingem în ambele partide, indiferent de adversarul pe care ni l-ar fi rezervat sorții. Nu ne va înșela înfrângerea Constanței cu Pick Szeged, pentru că este o echipă bună pentru care trebuie să ne pregătim foarte bine”, a adăugat handbalistul ungar.
HCM Constanța va întâlni echipa ungară MKB Veszprem, în dubla manșă eliminatorie din optimile de finală ale Ligii Campionilor, conform tragerii la sorți de marți, de la Viena
MKB Veszprem este campioana Ungariei, la care a jucat și fostul pivot Marian Cozma. Veszprem a atins faza semfinalelor în sezonul trecut din Liga Campionilor.
Meciul tur se va juca la Constanța între 24-28 martie, iar cel retur în deplasare, între 31 martie și 3 aprilie.
Câștigătoarele din dubla manșă se vor califica în sferturile de finală (21-25 aprilie și 28 aprilie-2 mai), fază din care se va desfășura Turneul Final Four, programat la Koln (Germania), în 29 și 30 mai.
Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în data de 8 februarie 2009, la restaurantul Patriota, din orașul Veszprem, în altercație fiind implicați alți doi coechipieri, Zarko Sesum și Ivan Pesic, grav răniți și ei. Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER