UPDATE | Cetate Deva s-a retras oficial din Liga Națională! Mai multe jucătoare ale echipei au fost evacuate din apartamente în miez de noapte. „Îmi sparge ușa cu ranga și nu spune nimic?”
UPDATE ora 14:11: Cetate Deva s-a retras oficial din Liga Națională! Informația a fost confirmată de Marian Muntean, președintele echipei: „Acum am trimis hârtia oficială la Federația Română de Handbal. La începutul săptămânii am făcut o ședință cu echipa și eram dispus să continui, chiar dacă autoritățile nu m-au ajutat deloc. Dar am pus punct după ce am văzut gradul de nesimțire și indolență a unora. Plecaresă cele două fete împrumutate de la Cisnădie. Dar și celelalte care au rămas, erau venite cu alte intenții, nu să ajute echipa să scape de retrogradare. Am constatat că își doresc altceva, jucătoare pe care le-am respectat și atunci când au solicitat sprijin pentru familie”.
Cu această ocazie, Marian Muntean a negat informația, conform căreia handbalistele au fost evacuate din apartamente: „Jucătoarele și-au luat bagajele pentru că le-am anunțat că se termină. Este o minciună că au fost evacuate din apartamente. Multe au fost cazate în apartamentele mele, n-am mai vrut să plătesc chirii. Iar ele nici nu au avut curajul să-mi dea cheile personal, ci le-au lăsat la sediul firmelor. Când am intrat în apartamente, m-am îngrozit. Îmi sparge ușa cu ranga și nu spune nimic? O casă arăta de parcă spuneai că a explodat o bombă, cu pereții plini de fum, șterși apoi cu cârpele. Și nu mai spun de cheltuieli, am plătit chirii și întreținere după ele de 1.200-1.300 de lei pe lună, iar acum trebuie să zugrăvesc și apartamente. Eu stau în Deva și nu pot să mă fac de râs în fața proprietarilor”.
ORA 12:15 Cetate Deva este al doilea club din Liga Națională care este pe care să se retragă din campionat. De la bun început, gruparea hunedoreană nu a avut bani și jucătoare pentru a evolua în prima ligă, dar a acceptat să ia startul și să încurce pe toată lumea: adversari, federație, jucătoare.
Cetate nu a evoluat în etapa a 12-a cu SCM Craiova, astfel că a pierdut meciul la masa verde cu 10-0 și a fost penalizată cu un punct. Sâmbătă, clubul condus de Marian Muntean ar trebui să joace în deplasare cu „U” Cluj, însă la această oră nimeni nu poate spune dacă acest meci va avea loc. Nici federația, nici clubul gazdă, nici Deva, nici măcar televiziunea (TVR1) care și-a trecut acest meci în program de la ora 16:00. TVR, DigiSport și Dolce Sport au plătit pentru acest sezon 500.000 de euro pentru drepturile TV, dar cu această ocazie sunt la rândul lor batjocorite.
Federația Română de Handbal a cerut clubului din Deva să trimită până miercuri un răspuns oficial, dacă se va deplasa la Cluj pentru acest meci, pentru a ști dacă îl va programa, dacă va trimite brigadă de arbitri, etc. Cetate nu a trimis niciun răspuns oficial, nici măcar un SMS. Conform informațiilor ProSport, puținele handbaliste care se mai aflau la Deva au părăsit echipa în această săptămână. Ba chiar au fost umilite. Bobiț, Seraficeanu și Șerevel ar fi fost date afare din apartamente aproape de miezul nopții, în urmă cu două zile, au povestit surse ProSport! Lucrurile s-ar fi putut termina elegant, printr-un anunț: La Deva nu se mai poate juca handbal în Liga Națională în acest sezon, având în vedere că autoritățile locale au făcut doar promisiuni electorale că vor susține echipa iar bani nu mai sunt pentru a fi continuată activitatea. Dar în loc de o strângere de mână s-a mers pe această variantă, umilirea handbalistelor, de parcă ele ar fi fost de vină că echipa Cetate nu are bani. Am încercat să stăm de vorbă și cu președintele Marian Muntean pentru a ne relata despre toată situația echipei, dar acesta nu a răspuns la telefon.
Federația Română de Handbal a fost la rândul ei persiflată în acest caz, din moment ce nu a primit un răspuns oficial din partea Cetății, că e „albă” sau „neagră”, dar în același timp poate că are și o parte din responsabilitate. Regulamentul ar trebui revizuit și să nu mai invite în prima ligă orice „bombă cu ceas”! Pentru că până la urmă suferă tot handbalul românesc, în primul rând competiția este desconsiderată.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?