UPDATE Secretarul general al Federației Române de Handbal, Mihai Marinescu, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că Vasile Stângă a fost validat în funcția de antrenor principal al echipei naționale de handbal masculin.
„Vasile Stângă a fost validat în ședința Comitetului Director în funcția de antrenor principal al echipei de handbal masculin. El își va prelua prerogativele în cel mai scurt timp”, a spus Marinescu.
Naționala de handbal masculin a României s-a reunit marți, la Arad, în vederea unui stagiu de pregătire și a disputării mai multor meciuri de verificare, înaintea celor oficiale din preliminariile CM din 2011 (Suedia).
După câteva zile de pregătiri, handbaliștii tricolori vor disputa două partide de verificare, cu Macedonia, sâmbătă și duminică. Naționala României va întoarce vizita adversarilor la finalul anului, la Skopje, urmând a juca încă două meciuri amicale, în 28 și 29 decembrie.
Pentru tricolori va urma o vacanță de doar câteva zile, urmând ca între 8 și 10 ianuarie să participe în Spania la un ultim test înaintea meciurilor oficiale din preliminariile CM din 2011 (Suedia). România va întâlni Spania, Elveția și Brazilia, în cadrul turneului iberic, după care va pleca spre Finlanda, care va găzdui meciurile din grupa a II-a preliminară din cadrul CM din 2011, între 15 și 17 ianuarie. România va juca în ordine, cu Anglia, echipa țării gazdă și Bosnia. Prima clasată se va califica în play-off-ul CM din 2011, care se va disputa în dublă manșă eliminatorie, în 12-13 și 19-20 iunie 2010.
Antrenorul echipei Pandurii Tg. Jiu, Vasile Stângă a fost propus de Comisia Tehnică a FR Handbal, pentru funcția de principal al naționalei masculine, tehnicianul dându-și acceptul pentru a preluat reprezentativa.
„Comisia Tehnică l-a propus pe Vasile Stângă, pentru o perioadă de trei ani, până în 2012. Avem acceptul său de a antrena naționala, doar că propunerea noastră trebuie să fie validă de Comitetul Director, în ședința de astăzi. La echipa națională trebuie liniște și stabilitate”, a declarat directorul tehnic al reprezentativei masculin, Gheorghe Goran, pentru MEDIAFAX.
Dacă propunerea Comisiei Tehnice va fi validă în ședința de marți, Vasile Stângă se va alătura lotului cel mai probabil din luna ianuarie. Naționala de handbal masculin a României s-a reunit marți, la Arad, în vederea unui stagiu de pregătire și a disputării mai multor meciuri de verificare, înaintea celor oficiale din preliminariile CM din 2011 (Suedia).
După anunțul antrenorului Petru Ghervan, care a decis să renunțe la echipa națională din motive de sănătate, lotul României va fi condus în timpul stagiului de la Arad, de fostul secund Sorin Toacsen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER