Uriașul legendar Ștefan Birtalan a murit la 75 de ani! România își pierde unul dintre marii sportivi
Ștefan Birtalan, unul dintre cei mai mari handbaști români din toate timpurile, a murit luni dimineața, la vârsta de 75 de ani. Acesta a decedat la Spitalul Fundeni, unde era internat în ultima vreme.
Ștefan Birtalan este dublu campion mondial, în 1970 și 1974 și a fost medaliat olimpic de trei ori: argint în 1976 la Montreal și bronz la Munchen și Moscova, în 1972 și 1980.
Vasile Stângă, șoc și lacrimi. „Nu poate să moară aşa repede un asemenea om”
Ștefan Birtalan a jucat timp de 14 ani în naționala României, pentru care a reușit să înscrie 993 de goluri. Totodată, el a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua în 1977.
Fostul mare handbalist fusese supus unui transplant de ficat în 2008 şi era internat de mai mult timp la Spitalul Fundeni din Capitală.
„Lumea e nedreaptă. Nu poate să moară aşa repede un asemenea om. Un om şi un handbalist incredibil. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a spus plângând, fostul său coleg, Vasile Stângă, conform paginii de Facebook a grupării Steaua Bucureşti.
”Ne-a părăsit un Uriaș! Drum lin, Ștefan Birtalan!”, a mai transmis clubul Steaua.
După ce și-a încheiat cariera de sportiv, Ștefan Birtalan a fost antrenor la Steaua, apoi la echipa națională, și ulteiror conducător și membru în Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal.
Ca antrenor, cu Steaua, a fost de șase ori Campion al României și a câștigat trei Cupe ale României.
Ne-a fost rival și prieten. Nu a jucat niciodată pentru noi, dar a fost UNIVERSAL! Un campion rar! Odihnește-te în pace, Ștefan Birtalan! – CS Dinamo
Carieră de top pentru Uriașul handbalului românesc
Născut în Zalău și crescut în Jibou, Ștefan Birtalan a început handbalul la Minerul Baia Mare, în campionatul regional, formaţie alături de care a promovat, mai întâi, în „B”, iar apoi în Divizia A.
În perioada 1970 – 1985, cu o pauză între 1981 şi 1983, el a evoluat la Steaua Bucureşti, cu care a câştigat de 12 ori titlul de campion al României şi Cupa Campionilor Europeni în 1977.
În 1968, la 20 de ani, a fost selecţionat la naţională de handbal de seniori a României și a cucerit titlurile mondiale în 1970, la Paris, şi în 1974, la Berlin, în fosta RDG. La CM din 1974, Birtalan a fost golgheterul competiţiei, cu 43 de goluri marcate.
La Jocurile Olimpice de la Munchen, din 1972, a fost componentul echipei României medaliată cu bronz, pentru care a evoluat într-o singură partidă.
În 1976, la JO de la Montreal unde echipa României a cucerit medalia de argint, a evoluat în şase partide şi a fost golgheterul competiţiei, cu 32 de goluri marcate. În 1980, a participat pentru a treia oară la o ediţie a Jocurilor Olimpice şi s-a întors din nou cu o medalie, de data această de bronz. A evoluat în toate cele şase partide şi a marcat 23 de goluri.
Ca antrenor, Ştefan Birtalan şi-a început cariera în Italia. A revenit în România, unde a fost secundul lui Radu Voina la echipa Steaua, în paralel, pregătind naţionala masculină de handbal tineret.
Din 1991 până în 1994 a fost antrenor principal la Steaua, apoi a plecat în Qatar, ca antrenor coordonator al tuturor echipelor naţionale de handbal ale acestei ţări, scrie Agerpres. În 1999, a revenit în ţară şi până în 2002 a fost din nou principal la Steaua, echipa cu care a mai reuşit să câştige două titluri de campion şi două cupe ale României, în 2000 şi 2001.
În 2002 a renunţat la antrenorat din cauza unor probleme de sănătate şi a fost cooptat în stafful de conducere al secţiei de handbal a Stelei.
A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului și i-a fost acordată Medalia naţională „Serviciul Credincios” clasa I.