SCM Rm. Vâlcea, nemulțumită de arbitrajul din jocul cu Rapid! „Categoric, am fost dezavantajați”! VIDEO

SCM Rm. Vâlcea a fost la un pas de a produce o surpriză în meciul din etapa 20 a campionatului, joia trecută, în deplasare, cu Rapid București, în care a pierdut cu 33-36. Cu cinci minute înainte de final, Rapid și Vâlcea erau la egalitate, scor 33-33, însă giuleștencele s-au desprins pe final.

Vâlcea, nemulțumită de arbitrajul din jocul cu Rapid! „Categoric, am fost dezavantajați”

Echipa vâlceană s-a simțit nedreptățită de arbitrajul cuplului clujean S. Mârza / C. Nedelea în cel puțin 15 situații.

Oficialii vâlceni au renunțat însă să mai facă memoriu la Comisia de Arbitri din cadrul Federației, convinși că acesta nu ar avea niciun efect.

„Am fost foarte supărat după meci, dar nu am vrut să fac nicio apreciere până nu revăd fazele la rece. Am ajuns acasă, am urmărit din nou meciul și am văzut foarte multe greșeli împotriva Vâlcii. Categoric, am fost dezavantajați. Nu vom depune memoriu, pentru că oricum nu se întâmplă nimic”, a susținut Florin Verigeanu, președintele secției de handbal de la SCM Rm. Vâlcea.

După 20 de etape, echipa vâlceană este pe locul 6 în campionat, cu 35 de puncte din 20 de jocuri. Acesta sezon a fost presărat cu multe scandaluri legate de arbitraj, atât în campionatul feminin, cât și în cel masculin. Asta în condițiile în care baremurile de arbitraj au crescut de câteva ori. Astfel, un arbitru primește 3000 lei la un meci de Liga Națională, din care își achita cazare, masă și transport.


 

Publicat: 03 04. 2023, 18:24
Actualizat: 03 04. 2023, 20:42