Valentin Ghionea a lansat tabăra de vară pentru copii și juniori, ediția 2019. Ce presupune și cum se poate ajunge la Campul de handbal organizat de internaționalul român

Redactor:
Marius Hutu
Valentin Ghionea a lansat tabăra de vară pentru copii și juniori, ediția 2019. Ce presupune și cum se poate ajunge la Campul de handbal organizat de internaționalul român
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul român Valentin Ghionea a dat startul înscrierilor la tabăra de vară care îi și poartă numele, „Ghionea Valentins’s International Handball Camp” – ediția 2019. Jucătorul de la Sporting Lisabona organizează pentru al treilea an la rând o astfel de acțiune.

Tabăra se adresează tinerilor handbaliști cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani, iar perioada de desfășurare a fost stabilită pentru perioada 16-20 iunie 2019, imediat după jocurile echipei naționale în preliminariile Campionatului European 2020. Dacă primele două ediții s-au desfășurat la Baia Mare, de această dată Valentin Ghionea a decis să aducă Campul de handbal mai în mijlicul țării, la Cheile Grădiștei (județul Brașov).

Internaționalul român a oferit și câteva detalii despre „Ghionea Valentins’s Internațional Handball Camp”:

Tabara include:

4 nopți de cazare la hotel

3 mese principale/zi la restaurantul hotelului

Antrenamente în sala de handbal a complexului

Fiecare sportiv primește 2 echipamente de antrenament și unul pentru prezentare imprimate cu logo-ul și sponsorii taberei

Materiale și consumabile necesare taberei:

apa pe durata antrenamentelor

diferite cursuri adiacente handbalului

consiliere profesională

activități de divertisment

asistență medicală și fizioterapeut

ANTRENORI:

echipa de antrenori este formată din antrenori consacrați și handbaliști profesioniști din țară și din străinătate pe care îi vom anunța în curând

PERIOADA DE INSCRIERE

se încheie la data de 30 aprilie 2019

COSTUL TABEREI:

1000 RON sau 215 EURO

Locurile sunt limitate

Plata se va face în contul asociației HERA la banca OTP Bank,iban:RO08OTPV211000974720RO01

Persoana de contact: Tel:+40741042142 ;+40757330241

E-mail:[email protected]

Valentin Ghionea activează în acest sezon la Sporting Lisabona, nimeni alta decât adversara echipei Dinamo în play-off-ul Ligii Campionilor.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care nu mi-a plăcut. Nu am fost fericit. Și cred că l-am ținut departe”
Trump, ironie la adresa lui Iohannis de la Casa Albă. Trump către Rutte: „A mai fost o altă persoană care…
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Iubita șoferului de TIR ucis pe autostradă, în Belgia, și-a refăcut viața! Cine este noul bărbat din viața ei
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, a dezvăluit cum decurge recuperarea fotbalistului și când ar putea reveni: „Nu ne grăbim!”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren:
Fotbalistul l-a sfidat pe Hagi! A refuzat să intre pe teren: "Mâine ai plecat". "Regele" l-a făcut praf în faţa…
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Amalia Năstase, de nerecunoscut după ce s-a îngrășat ENORM! A pierdut lupta cu kilogramele: „Nu am timp să mă fandosesc”
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă îl întreabă pe Bulă: - Cum stai cu viața amoroasă?
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Cine l-ar fi împuşcat în cap pe jandarmul de 27 de ani. Mesaj emoţionant postat de mama tânărului
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Adevărul despre OZN-uri! Suntem SAU NU vizitați de extratereștri?
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
Ce pensie poate avea românul care aşteaptă încă milionul de euro
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un exercițiu
El e Răzvan, jandarmul în vârstă de 27 de ani, care a murit azi. Un coleg l-a împușcat la un…
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Taxă nouă pentru șoferi: Eurovigneta! S-a dat ordin de la UE. Statele membre trebuie să o aplice
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu, te voi iubi mereu”
Mama și iubita jandarmului împușcat mortal în timpul unui exercițiu de pregătire, îngenuncheate de durere după vestea tragică: „Aerul meu,…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Cartea de Identitate a Vehiculului: Ești obligat să o ai în mașină?
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×