Valentin Ghionea are ambiții mari cu Dinamo: „Că va fi Veszprem, Paris, oricare alt adversar, vrem să arătăm că se poate câștiga și împotriva celor mari”. Națională, încă un subiect sensibil | INTERVIU

Redactor:
Marius Hutu
Valentin Ghionea are ambiții mari cu Dinamo: „Că va fi Veszprem, Paris, oricare alt adversar, vrem să arătăm că se poate câștiga și împotriva celor mari”. Națională, încă un subiect sensibil | INTERVIU
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valentin Ghionea a acordat pentru ProSport primul interviu după ce a semnat un contract pe 2 ani cu Dinamo București. Extrema dreaptă revine după 13 ani în Ștefan cel Mare cu obiective clare, să joace în Liga Campionilor și să pună umărul la o performanță și mai mare pentru handbalul românesc, după ce Dinamo a ajuns până în optimile de finală în ediția 2019-2020.

Valentin Ghionea: „Nu numai Valur Sigurdsson poate să depășească o anumită vârstă la cel mai înalt nivel”

Valentin Ghionea a vorbit pe larg despre Dinamo, dar și despre echipa națională, un subiect încă sensibil după episodul 2018. La meciul România – Franța de la Cluj, extrema dreaptă s-a accidentat. Jucătorul susține că nimeni de la federație nu s-a interesat ulterior de situația lui, iar acesta a fost un semn că trebuie să se retragă de la lot. Vali a continuat însă să joace la un nivel foarte ridicat în Liga Campionilor. Numai în acest sezon, extrema dreaptă a marcat 64 de goluri pentru Sporting Lisabona, fiind golgheterul echipei în Liga Campionilor.

Vali, cum te-ai decis să te reîntorci acasă, după multe sezoane petrecute în străinătate?
M-am decis să mă reîntorc pentru că Dinamo mi-a făcut o ofertă bună
, își dorește să continue în Liga Campionilor dacă va primi acel wildcard. Și familia și-a dorit să ne întoarcem, au contat și problemele de la Sporting. Au probleme financiare, au fost mai mulți factori care au contat în luarea acestei decizii. Am ales Dinamo și eu mă bucur, pentru că am mai fost aici două sezoane, mi-a plăcut acolo. Acum cred că o să fie la fel de bine, clubul își dorește performanță și asta se vede.

Foarte interesant, la Dinamo ai debutat în Champions League și probabil că tot aici vei încheia la acest nivel, adevărat?
Eu îmi doresc să fie așa. Dar eu mi-am propus să mai joc după cele două sezoane cu Dinamo încă vreo 2 ani. Încă 2-3 ani, depinde de cât mă mai ține corpul…

Deci, un Gudjon Valur Sigurdsson al României (n.r. islandezul a jucat la cel mai înalt nivel până în acest sezon, când a împlinit 40 de ani)…
Vreau să fiu Ghionea Valentin în primul rând și să le demonstrez la toți în România că se poate. Și pentru asta, crede-mă sincer, mă pregătesc și încerc să fiu profesionist cu tot ce înseamnă acest lucru. Vreau să demonstrez că se poate și în România. Nu numai Valur Sigurdsson poate să depășească o anumită vârstă la cel mai înalt nivel sau, știu eu, alți jucători. Sunt destui de mulți handbaliști în străinătate care ajung la 40-41 de ani pentru că sunt profesioniști. Într-adevăr, fac tot ceea ce trebuie pentru o viață cât mai sportivă.

Vali, cum s-a văzut Dinamo din afară în ultimii ani? De două ori te-ai și intersectat în Liga Campionilor cu noua ta echipă.
În anii care au trecut, Dinamo a muncit foarte mult să ajungă acest nivel. Au fost sezoane la rând în care echipa a participat în cupele europene și a fost un progres mare pentru handbalul românesc. Poate doar Constanța a mai ajuns la un anumit moment la nivelul la care este Dinamo acum. Mie mi se pare că a progresat pas cu pas, nu au forțat niciodată mai mult decât s-a putut. Au făcut lucrurile într-un fel sănătos, mi s-a părut că își doresc performanța și până la urmă au reușit într-o oarecare măsură. Dar eu cred că se poate mai mult, să ajungă chiar în primele opt din Europa. De ce nu? Orice este posibil acolo, în fazele superioare. În primul rând, trebuie ca Dinamo să primească un wildcard de la Federația Europeană și după aceea orice se poate întâmpla.

Crezi că Dinamo ar trebui să fie în Top 16 în sezonul viitor, adică în Liga Campionilor? Lupta pentru cele șase wildcard-uri este destul de dură.
Din punctul meu de vedere ar trebui ca Dinamo să primească acest wildcard. În primul rând pentru faptul că este cea mai bună echipă din România, chiar dacă nu i s-a acordat titlul. Apropo de acest lucru, este o nedreptată, era clar că Dinamo era cea mai bună, era lider detașat, nici nu se punea problema că altcineva va câștiga campionatul. Cred că Federația Europeană va lua și asta în considerare, că Dinamo este într-un progres, îndeplinește toate condițiile în afara Rankingului de țară. Are suporteri, plasament bun al Bucureștiului cu aeroport, tot ce este nevoie, un buget stabil în ultimii ani. Cred că ar fi nedrept ca Federația Europeană să aducă o formație de pe locul 2, de exemplu, cum este Sporting. Chiar și Pick Szeged, de ce nu, fiind vicecampioană nu ar merita să primească înaintea echipei Dinamo, care este pe locul 1. Sperăm ca Federația Europeană să ia o decizie corectă în privința lui Dinamo. Personal, eu îmi doresc să mai joc măcar 2 ani în Liga Campionilor, să ajung la 15 sezoane!

Regretele sunt și azi: „Nimeni de la federație nu m-a întrebat: Vali cum ești? Ești sănătos, cum ai genunchiul? Și a trecut ceva timp de atunci”

Vali, am făcut și un mic calcul în ceea ce te privește. 13 sezoane petrecute în Liga Campionilor și 444 de goluri. Iar la echipa națională ești în Top 5 all-time la numărul de goluri realizate. Este ok pentru tine?
La națională, chiar nu știu numărul de goluri. Eu am cerut de la federație să-mi facă o statistică, dar nu am primit un răspuns. Bine, nu comentez, dacă nu se poate, nu se poate. Normal ar fi fost ca federația să aibă o arhivă, cu privire la ce s-a întâmplat de-a lungul timpului, dar asta e mai puțin important. Este însă o onoare pentru mine să fiu atât de sus, am jucat atâția ani la echipa națională. La 14 ani am avut prima convocare, la Baia Mare (n.r. la lotul de juniori). Iar de atunci și până la meciul cu Franța (n.r. 2018) am fost aproape permanent. Am avut o perioadă în care am fost accidentat, nu am venit la lot, dar am revenit. Vreo 20 de ani în total m-am dedicat echipei naționale și chiar nu îmi pare rău, mi-am dorit să joc pentru România, întotdeauna am venit cu sufletul deschis, niciodată nu am cerut bani sau ceva. Mi s-a părut totuși ciudat să termin cu naționala dintr-o dată, cu o accidentare în meciul cu Franța. Mi-a părut rău că a trebuit să iau decizia de a mă retrage, dar nu am avut încotro.

Nu mai există cale de întoarcere la echipa națională?
Eu nu am vorbit cu nimeni de la acea accidentare din meciul cu Franța. Nimeni de la federație nu m-a întrebat: Vali cum ești? Ești sănătos, cum ai genunchiul? Și a trecut ceva timp de atunci. Nu a fost să fie, nu am mai vorbit cu nimeni din federație, iar asta a însemnat pentru mine că nu își mai doresc să vin la lot. Nu a fost însă nicio problemă, m-am retras și asta a fost.

Între timp, naționala are un nou selecționer, pe Rareș Fortuneanu. El te-a sunat?
Da, cu Rareș vorbesc tot timpul. Selecția depinde de el, mi-a spus că mă pot întoarce, mi-a spus că are nevoie de ajutorul meu. Am vorbit și cu Adi Petrea, dar am luat decizia după meciul cu Franța, din punctul meu de vedere a fost o decizie bună. Mi-a părut rău că a trebuit să o iau, pentru că 20 de ani m-am dedicat naționalei. Cu bune, cu rele, am fost acolo tot timpul și mi-a părut rău să închid așa. Mi-aș fi dorit ca toți jucătorii de echipă națională, care au evoluat atâta timp pentru România, să fi avut și un meci de retragere. Dacă nu mi-l organizez eu, nu mi-l organizează nimeni! Este destul de complicată situația, dar nu fac mare caz din asta, ci merg înainte, o să rămân cu amintirile frumoase  de la echipa națională.

Valentin Ghionea: „Este un lucru extraordinar să ai o echipă care să se comporte ca o familie”

Apropo de ceea ce urmează pentru tine, ce obiective personale îți mai propui?
Îmi doresc cu Dinamo să ajungem cât mai sus în Liga Campionilor, să demonstrăm că toată munca pe care au făcut-o în ultimii ani nu a fost degeaba, să încercăm să ne luptăm cu echipele puternice și să arătăm că se poate. Că va fi Veszprem, Paris, oricare alt adversar, să arătăm că se poate câștiga și împotriva echipelor mari. Iar individual îmi doresc să ajut clubul cât mai mult, cu toată experiența mea și cu tot ce știu despre handbal. Cred că și Dinamo are nevoie de sfaturile mele, de experiența mea și cred pot să ajut la rândul meu.

După ultimul sezon, când ai marcat 64 de goluri pentru Sporting Lisabona în Liga Campionilor, cele mai multe într-un sezon, se poate spune că mai ai încă multe de spus…
Într-adevăr, am marcat cele mai multe goluri într-un sezon la acest nivel și sper să rămân la același nivel. Îmi doresc să fie aceeași calitate a jocului pentru că mă simt bine fizic, psihic. Acum totul va depinde de sănătate și cred că voi continua la fel. Întotdeauna mi-am dorit să fiu cel mai bun marcator, să-mi fac treaba în echipă și sper să reușeșc și la Dinamo. Dar am încredere, pentru că la toate echipele la care am evoluat, am dat sută la sută și în momentul în care joci la această capacitate, ies și lucrurile așa cum vrei.

Colectivul de la Dinamo cum ți se pare, i-ai simțit și ca adversar?
Am mai discutat cu câțiva băieți, am mai ținut legătura. Sunt băieți Ok, și străinii și românii, se vede cu ochiul liber. În primul rând își doresc să facă performanță ca și o familie, este un lucru extraordinar să ai o echipă care să se comporte astfel. Îmi place foarte mult grupul și nu cred că voi avea probleme de adaptare.

În final, aș vrea să te întreb și de tabăra „Valentin Ghionea” pe care ai organizat-o în ultimii ani. A rămas în picioare proiectul tău pentru copii și juniori și pentru această vară?
Din păcate am anulat-o din cazua Covid 19. Dar pe viitor vreau să organizez din nou, ba chiar vreau să mă implic și mai mult, vreau să mă dezvolt, numai să putem face acest lucru. Îmi doresc să ajut în primă fază handbalul juvenil, avem nevoie să se întâmple lucruri în zona aceasta. Tabăra este un eveniment mic, dar din punctul meu de vedere este foarte important. Pe viitor vreau să fac cât mai multe astfel de tabere, mai multe secțiuni, să nu fie numai vară. Acum depinde de regulament, de reguli.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×