Valentin Ghionea (38 de ani) spune că echipa de handbal masculin CS Dinamo ar trebui să se întărească în vară.
Dinamo a avut un sezon memorabil în Liga Campionilor, unde a reușit să treacă de faza grupelor, fiind eliminată în cele din urmă de germanii de la Kiel. Așteptările sunt ridicate în Șos. Ștefan cel Mare, însă echipa ar putea să rămână fără unul dintre cei mai valoroși jucători din lot.
Internaționalul Valentin Ghionea a anunțat că nici nu se gândește la retragere, însă a menționat că acest aspet nu este echivalent cu rămânerea sa în tricoul alb-roșu. Handbalistul a spus că angajamentul său cu „dulăii” va expira peste două luni și a menționat că nimeni din conducere nu l-a contactat pentru prelungirea contractului.
„Cine a declarat? Eu mă simt bine fizic, nu am declarat că mă las. Într-adevăr, eu am acest proiect cu federația, dar merg înainte.
(n.r. Cât vei mai rămâne la Dinamo?) Mai am două luni (n.r. contract), după care nu știu, nu am vorbit nimic. Rămâne să mă decid eu ce voi face”, a declarat Valentin Ghionea, după revenirea din Germania.
Valentin Ghionea este de părere că Dinamo are nevoie de întăriri la nivelul lotului de jucători pentru a reuși un drum mai lung în Liga Campionilor.
„Cred că a fost un sezon destul de bun pentru noi, ne-am pregătit de la început pentru acest lucru. Faptul că am reușit să ne calificăm din grupe a fost o performanță pentru clubul Dinamo și pentru handbalul românesc. A fost un pas înainte și e momentul pentru încă un pas înainte, sezonul viitor.
Probabil ar trebui să arate mai puternică pentru a face un pas înainte. Dacă va rămâne pe loc, va fi foarte greu, vedeți ce echipe se bat pentru fazele superioare.
Am simțit că puteam să facem lucruri mai bune, dar, din păcate, am dat peste Kiel într-o zi bună la București și s-a terminat totul”, a declarat Valentin Ghionea.
Veteranul lui CS Dinamo spune că el și coechipierii săi trebuie să fie mândri că au reușit să câștige la Kiel, chiar dacă nu au reușit să se califice.
„E o victorie uriașă, putem spune și asta. Ne-am dorit Victoria pentru a repara puțin imaginea de la primul meci.
Meciurile de la Kiel sunt foarte complicate pentru totate echipele, e foarte greu să câștigi acolo. Noi trebuie să fim mândri de această victorie, pentru că oricare ar fi condițiile, la Kiel nu prea se câștigă”, a declarat Valentin Ghionea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER