Valentina Ardean Elisei a vorbit despre motivul retragerii de la echipa națională: „Sunt aspecte pe care în calitate de sportiv de performanță nu le expui”
Valentina Ardean-Elisei (37 ani) a decis să se retragă de la echipa națională imediat după jocul România – Ucraina (27-24), desfășurat săptămâna trecută în grupa de calificare la Campionataul European din 2020. „Pitica Atomică” și-a anunțat colegele în vestiar ce hotărâre a luat, iar public s-a exprimat doar după ce echipa națională a jucat și meciul oficial în Insulele Feroe (25-20).
Valentina Ardean și-a motivat retragerea prin faptul că dorește să acorde o atenție sportivă familiei după 16 ani de activitate la cel mai înalt nivel.
„Împărtășesc cu voi o decizie importantă pentru mine, o decizie asumată și luată cu gândul și inima împăcate. Sunt aspecte pe care în calitate de sportiv de performanță nu le expui, deși ele sunt cunoscute de către cei care ne urmăresc activitatea. Este vorba despre compromisul pe care îl realizezi în calitate de mamă și soție, atunci când absentezi pentru a te dedica cu totul pasiunii tale, în cazul meu, handbalul românesc. Am simțit că este momentul să îmi îndrept mai mult atenția și energia spre familia mea. După cei 16 ani dedicați lotului național de senioare, rămân cu amintiri și lecții inedite pe care nu le voi uita vreodată, iar pe această cale le mulțumesc antrenorilor, colegelor și celor care m-au sprijinit de-a lungul carierei. Îmi voi continua parcursul sportiv doar în cadrul echipei de club și voi trăi fiecare moment cu același entuziasm”, a precizat Valentina Ardean Elisei pe contul de Instagram.
„Alice” s-a retras totuși înaintea unui alt moment important al carierei, Campionatul Mondial din Japonia care va începe în mai puțin de 2 luni.
Extrema stângă este una dintre puținele jucătoare din România care a făcut parte din echipa națională la toate marile performanțe din acest secol. Valentina Ardean Elisei deține în palmares o medalie de argint și una de bronz la Campionatul Mondial (2005 și 2015) și o medalie de bronz la Campionatul European (2010). De asemenea, a fost inclusă în mai multe rânduri în All Star Team la turneele finale.
În momentul de față, jucătoarea este legitimată la Gloria Bistrița, echipă cu care evoluează în acest sezon în cupele europene.
Fotografii: Mediafax