Pentru două zile, steliștii „încărcați” de titluri au reintrat în „cantonament”, dar probabil că a fost și cel mai plăcut stagiu din întreaga carieră. Pantele de altădată au fost înlocuite cu buna-dispoziție și bucuria sportivilor de a se revedea în echipă după foarte mulți ani, mai ales că o parte din campioni sunt plecați din țară de zeci de ani.
Cheile Grădiștei, locul unde s-au pus bazele unor performanțe notabile în ultimii ani, atât pentru sportul românesc, dar și pentru atleți din afara țării (ștafeta de biatlon a Ucrainei a devenit campioană olimpică la Soci după ce s-a pregătit în cadrul Complexului de la Fundata), a fost o gazdă mai mult decât primitoare, cu peisaje desprinse parcă din povești, cu aer curat, un cadru perfect pentru o sărbătoare de suflet. Ideea „cantonamentului” a fost celebrarea a 40 de ani de la câștigarea ultimei Cupe a Campionilor Europeni în handbalul românesc, dar și 49 de ani de la trofeul care a deschis apetitul pentru trofee la Steaua, cucerit tot în luna aprilie.
Dincolo de bucuria de a retrăi acele clipe de aur, handbaliștii au simțit din nou și ce înseamnă emoția. Au reintrat în vestiar pentru a se echipa în culorile roșu (generația 68) și albastru (generația 77), au ținut minut de reculegere în memoria celor care nu se mai află printre noi, au primit din nou aplauzele publicului aflat în Sala Sporturilor, au înmânat o plachetă gazdei Ovidiu Gârbacea, cel care de fapt le-a facilitat aceste două zile de bucurie pură, au primit felicitările rivalilor de la Dinamo, printr-o scrisoare semnată de mai mulți handbaliști, în frunte cu Petre Ivănescu.
La eveniment, ca invitați, au fost prezenți printre alții, cvintupla campioană olimpică, Elisabeta Lipă, președintele COSR, Mihai Covaliu, eroul de la Sevilla, Helmuth Duckadam, comandantul CSA, Cristian Petrea, Gheorghe Tadici, managerul HC Zalpu sau secretarul general al FRH, Mihail Bocan. De asemenea, HC Zalău, SCM Univ. Pitești, Centrul Național Olimpic de Tineret Brașov, dar și grupa de copii a CSA Steaua au jucat meciuri demonstrative înaintea unei festivități cu emoții.
În deschiderea prezentării campionilor Stelei, Cristian Gațu & Co s-au străduit să prezinte anumite secvențe din acea perioadă, însă acestea au fost găsite cu greu, filmulețele avându-i în prim-plan pe jucători, în principal, sub tricoul echipei naționale.
„Păcat că nu a putut fi urmărită de nimeni în România, nu știu dacă finala s-a transmis în Rusia. Știu că Televiziunea Română trebuia să plătească 3.000 de mărci pentru a prelua finala, ceea ce nu s-a întâmplat. S-a văzut în schimb în Germania, dar foarte puțin români au apucat să vadă acel meci fantastic. Din păcate noi am cam fost văduviți la acest capitol, avem foarte puține imagini și fotografii de marile succese ale handbalului masculin, abia acum ne dăm seama când încercăm să mai facem câte un filmuleț, căutăm secvențe și nu le găsim pe nicăieri. Vă dați seama, avem o singură poză după acea finală cu toată echipa, atunci când am coborât din avion”, ne-a relatat Ștefan Birtalan, inter stânga în acea echipă fantastică.
În momentele în care s-a trecut la „depănat” amintiri, am aflat foarte multe lucruri interesante despre eroii de la Frankfurt (1968), respectiv Sindelfingen. Au ieșit în evidență însă un aspect foarte important, faptul că jucătorii au fost ca o familie, au suferit și s-au bucurat în același timp împreună.
„Am obținut datele necesare pentru această perioadă (n.r. 1977) jucând la echipa Steaua București alături de acești minunați colegi (n.r. anii 60-70), cei 7 care au rămas în viață din cei 12. Noi am fost cei care am adus prima victorie e Stelei în plan european, 1968, câștigarea Cupei Campionilor Europeni în finala cu Dukla Praga. A fost o victorie deosebită pentru handbalul românesc și a fost practic o continuare a ceea ce România a început să demonstreze în lumea handbalului din 1961.
Confirmarea victoriei din 1968 a venit în 1977 prin acești minunați colegi și parteneri de întreceri, pentru a face legătură cu cea reprezentat culorile roșu și albastru pentru clubul militar.
A fost greu, dar greutățile sunt mai ușor de suportat când ai un material uman de valoare, care au însemnat caractere, devotament și mai ales loialitate față de culorile clubului și față de ei înșiși. S-au respectat atât în terenul de joc, cât și în afara lui. Toate lucrurile le-au făcut așa cum trebuie, pentru că apoi să aducă rezultatele. Nu pot astăzi decât să le mulțumesc pentru ce au făcut în 1977, să mă bucur cu ai mei colegi pentru ce s-a întâmplat în 1968 și de asemenea să urăm generațiilor care vor veni să încerce să înnoade șirul acestor performanțe„, a susținut Cornel Oțelea, campion ca jucător în 1968 și ca antrenor principal în 1997.
Eroii celor două finale și-au exprimat în același timp dorința ca pe viitor să se reîntâlnească din nou în această formulă: „Sperăm ca această întâlnire să nu fie și ultima pentru că încet-încet, ca și performanțele noi îmbătrânim, ne împuținăm și este păcat să nu sărbătorim împreună cele mai frumoase momente pe care le-am trăit ca sportiv”, a spus ca o concluzie Werner Stockl, venit special din Germania pentru eveniment.
Se cuvine să menționăm și eroii celor două finale câștigate de Steaua în Cupa Campionilor:
1968: Steaua – Dukla Praga 13-11
1977: Steaua – ȚSKA Moscova 21-20
În zilele următoare vom reveni cu alte subiecte interesante de la aceast eveniment:
Cum se vede handbalul românesc din Germania, prin ochii lui Werner Stockl
De ce este Radu Voina adversarul antrenorilor străini și al jucătorilor străini
Ce șanse le oferă Cornel Oțelea tricolorilor de a reveni la un Campionat European după 22 de ani
Cum a reușit Ovidiu Gârbacea să ridice o sală cum nu există alte 5 în România cu numai 1,5 milioane de euro și să dezvolte în același timp un complex gata să organizeze Campionate Mondiale, Europene la mai multe discipline sportive
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER