Vărzaru a făcut Viborgul câștigător la Volgograd
Grupele principale ale Ligii Campionilor au debutat azi, la
prânz, cu partida Dinamo Volgograd – Viborg, cele două formații
făcând parte din aceeași grupă cu Oltchim și Hypo Viena.
Trupa daneză, deținătoarea trofeului, a început tare partida,
desprinzându-se până la 15-8 (min. 20). Cristina Vărzaru a fost
printre jucătoarele cu cel mai bun randament, marcând gol după gol.
Profitând de o relaxare a danezelor, Volgograd a redus diferența
până la pauză, scor 16-20.
Meciul s-a aprins în partea secundă, după ce Bojana Popovici,
creierul formației din Viborg, a fost luată om la om, atacul
oaspetelor având de suferit. Dinamo Volgograd a restabilit
egalitatea și chiar a preluat conducerea spre final.
La rampă a ieșit din nou Cristina Vărzaru, care a înscris goluri
decisive pentru Viborg. Campioana Danemarcei a reușit să revină la
comandă, înscriind golul victoriei cu 90 de secunde înainte de
final prin Bojana Popovici. Cristina Vărzaru a marcat în total opt
goluri, iar Viborg s-a impus cu 30-29. Victoria danezelor este de
aur, în condițiile în care s-a produs și pe teren străin, luând
astfel o opțiuned importantă pentru calificarea în
semifinale.