Vărzaru a fost operată în Danemarca!** VEZI când va reveni pe teren
Căpitanul naționalei de handbal feminin a României, Cristina
Vărzaru, a fost supusă unei intervenții chirugicale la tendonul lui
Ahile, marți, la Viborg.
Handbalista a fost nevoită să încheie sezonul prematur, la
Viborg HK, după operația suferită marți, într-o clinică privată din
orașul danez.
Potrivit informațiilor oferite de club, intervenția chirugicală
a Cristinei Vărzaru a decurs bine, sportiva având nevoie de
aproximativ trei luni de recuperare. „Sperăm ca ea să fie
aptă fizic în luna iulie, când echipa se va reuni”, au
afirmat oficialii de la Viborg HK, echipă care mai are de jucat
finala mică a campionatului danez în acest sezon.
Cristina Vărzaru s-a accidentat în timpul Campionatului European
din luna decembrie, fiind nevoită să facă o pauză de două luni. Ea
a reintrat pe teren la finalul lunii februarie, jucând pentru
Viborg HK inclusiv în meciul decisiv pentru calificarea în finala
mare a campionatului danez, din 30 aprilie, însă starea sa de
sănătate s-a agravat și a fost nevoie de operație.