Naționala României dispută pe 28-29 decembrie două meciuri de pregătire în compania reprezentativei Macedoniei. Tricolorii au plecat spre Skopje cu un nou selecționer la timonă, în persoana lui Vasile Stângă.
După schimbarea din funcție a lui Aihan Omer și retragerea lui Petru Ghervan naționala masculină rămăsese fără cârmaci. Astfel, cu puțin timp înaintea abordării preliminariilor Campionatului Mondial din Suedia (2011), în ianuarie, prima reprezentativă i-a fost încredințată lui Vasile Stângă. Actualul antrenor al echipei Pandurii Tg. Jiu a revenit practic pe banca tehnică după o pauză de aproximativ 14 ani și jumătate. În 1995, cu Vasile Stângă în calitate de antrenor, România ocupa locul 10 la Campionatul Mondial din Islanda. „Din punct de vedere al atmosferei, nu s-a schimbat mare lucru la echipa națională. Există însă o schimbare majoră față de 1995. Acum suntem în eșalonul doi al handbalului mondial și trebuie să ne zbatem să ne calificăm la un turneu final”, a punctat Vasile Stângă.
În Macedonia, fără niciun antrenament
Noul selecționer a luat un prim contact cu elevii săi abia în drumul spre Skopje, via Viena. Echipa națională a plecat în Macedonia fără a avea la bază niciun antrenament. „A picat prost acest turneu. Băieții au venit la lot direct de la sărbători. Nu am făcut nici măcar un antrenament”, a evidențiat Vasile Stângă, care are misiunea de a readuce echipa României la un turneu final. Naționala masculină s-a deplasat în Macedonia fără mai mulți jucători exponențiali, printre ca Jurcă, Șania sau Stănescu.
Lotul României pentru Macedonia
Portari: Popescu (HCM Constanța), Szabo („U” Cluj)
Extreme stânga: Sabou (HCM Constanța), Ciubotariu (Reșița), Onyejeke (Bacău)
Interi stânga: A. Stamate (Minaur), Csepreghi (HCM Constanța)
Centri: Fenici, Rohozneanu (ambii Reșița)
Interi dreapta: Mureșan, Sadoveac (ambii HCM Constanța)
Extreme dreapta: Ghionea (Pick Szeged), Toma (HCM Constanța), Georgescu (Steaua)
Pivoți: I. Stamate, Novanc (ambii Steaua), Irimescu (Reșița)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER