Veste cruntă: Gabriela Perianu ratează Campionatul Mondial de handbal! Jucătoarea s-a accidentat la ultimul meci de campionat, iar Siofok a confirmat că nu poate evita intervenția chirurgicală
Gabriela Perianu, una dintre cele mai în formă handbaliste ale României în această perioadă, a suferit o accidentare serioasă la genunchi, în ultimul meci de campionat în Ungaria, Dunaujvaros – Siofok (26-32). Interul stânga a aterizat prost după o aruncare în debutul partidei și nu a mai putut relua jocul.
În urma unui RMN, Siofok a confirmat faptul că accidentarea este cât se poate de serioasă. Gabriela Perainu nu scapă de operație, astfel că ea va lipsi de pe teren cel puțin 6 luni. Mass-media din Ungaria anunță că sezonul este încheiat pentru componenta echipei naționale, care devenise în scurt timp una din cele mai importante jucătoare la Siofok.
Această veste vine cum nu se poate mai rău și pentru echipa națională. A devenit cert că Perianu nu va juca la Campionatul Mondial din Germania, care va debuta pe 1 decembrie. Este al doilea turneu final consecutiv pe care handbalista îl ratează, după Campionatul European din 2016. În tot acest an, selecționerul Ambros Martin a încercat să sudeze cuplul de apărători centrali Gabriela Perianu – Crina Pintea, variantă care nu mai poate fi pusă în aplicare.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?