HCM Baia Mare a suferit pe postul de coordonator de joc în timpul acestui sezon, mai ales că Luciana Marin și Laura Oltean au suferit accidentări destul de serioase. Conducerea echipei a căutat un centru chiar și pentru partea secundă a Ligii Campionilor, dar nu a găsit nicio variantă bună pentru această perioadă, astfel că s-a reorientat în propria curte și le-a reprofilat pe Eliza Buceschi și Lois Abbingh. Aducerea unui coordonator de joc de clasă mondială a fost amânată pentru pauza competițională din vară.
Una din variantele vehiculate pentru a veni la HCM Baia Mare a fost olandeza Nycke Groot (26 ani), actuala jucătoare a formației FC Midjylland. Conducerea clubului s-a interesat de serviciile jucătoarei care în sezonul trecut a ajuns până în Final 4 cu echipa daneză și ca urmare a insistențelor fanilor pe site-urile de socializare, care și-au exprimat dorința de a o urmări sub tricoul HCM. Oficialii băimăreni au luat legătura cu clubul danez, însă FC Midjylland a anunțat că jucătoarea nu va fi lăsată să plece. Mai mult, pentru a fi siguri că handbalista nu va avea alte intenții, danezii i-au propus prelungirea contractului pe încă un sezon. Olandeza a acceptat. Groot avea un angajament până în 2016, care s-a extins mai nou până la finele sezonului 2017.
„Este absolut uimitor că o putem ține îm continuare pe Nycke. Ea fost votată cea mai bună jucătoare din Ligă (n.r. daneză) și a avut o prestație foarte bună și în turneul Final 4 din 2014. Toată lumea știe cât de importantă este ea pentru noi. Dacă ea a ales să rămână alături de noi, înseamnă că are alte valori și acestea nu țin de bani”, a declarat antrenoarea echuipei FC Midjylland, Helle Thomsen. Groot și-a prelungit contractul la FC Midjylland, deși a avut mai multe oferte, superioare din punct de vedere financiar.
Nycke Groot se află deja la al patrulea sezon sub culorile echipei FC Midjylland, iar după prelungirea contractului a declarat că „mai am multe lucruri de îmbunătățit și de făcut la această echipă”. Ea și formația daneză vor juca duminică, în Cupa Cupelor, cu HCM Roman (ora 16.00), în manșa retur a optimilor Cupei Cupelor. În tur, echipa lui Florentin Pera a cedat acasă cu 24-20.
Un alt nume important din handbalul danez a acceptat, în schimb, să accepte o provocare în Estul Europei: tehnicianul Jan Pytlick. Acesta a fost numit consilier la Vardar Skopje, înlocuindu-l pe Kim Rasmussen, care a stat numai 28 de zile. Pytlick a demisonat la sfârșitul anului trecut din funcția de selecționer al Danemarcei, după ce a terminat pe locul 8 la Euro 2014, o poziție considerată mult sub așteptări de danezi.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER