La doar câteva zile după ce a anunțat că nu va mai continua la Oltchim, încheind prematur contractul cu clubul vâlcean, Jakob Vestergaard și-a găsit deja echipă pentru următorul sezon.
Conform anunțului făcut pe propriul cont de Facebook, tehnicianul danez își va continua cariera la FC Midtjylland, club aflat în finala campionatului danez, acolo unde o va întâlni pe Team Tvis Holstebro. Vestergaard va lucra din vară alături de actualul tehnician, Helle Thomsen, și va participa cel puțin în turul preliminar al Ligii Campionilor.
„Sunt foarte fericit să lucrez la FCM. Este o oportunitate excelentă și vreau să câștig trofee cu noua mea echipă. Noul meu club este cel care are una dintre cele mai bune academii din Danemarca și sper să facem o figură frumoasă în Liga Campionilor și în campionat”, a spus Vestergaard.
Club cu tradiție în handbalul danez, FC Midtjylland a câștigat de două ori titlul în campionatul intern (1998 și 2011), de patru ori Cupa Danemarcei (1991, 1998, 1999, 2001), dar și Cupa Cupelor (2003) și Cupa EHF (2007). În viitorul sezon, Vestergaard va antrena handbaliste precum Sabine Englert, Susan Thorsgaard, Line Jorgensen sau Trine Troelsen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER