Vezi aici lotul României care pregătește Cupa Mondială din Danemarca
Antrenorul naționalei de handbal feminin a României, Radu Voina,
a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că se așteaptă la o
atmosferă plăcută la reunirea din 13 septembrie, după trei luni și
jumătate de pauză.
Naționala feminină se va reuni în 13 septembrie, la București,
pentru efectuarea vizitei medicale, după care va pleca spre Râmnicu
Vâlcea, unde va și pregăti participarea la Cupa Mondială. La trei
luni și jumătate de la ultima acțiune a reprezentativei, antrenorul
Radu Voina este optimist, dar și îngrijorat în privința
pregătirilor înaintea Campionatului European din luna decembrie.
„Ne reunim după o perioadă lungă. Când ne vom reuni vor fi
disputate și două etape din Liga Națională, deci oboseala își va
spune cuvântul. Jucătoarele de la Oltchim și cele de la U Jolidon
Cluj au un program încărcat în această perioadă, deci nu va fi
ușor. Perioadele de pregătire ale naționalei vor fi scurte și
foarte intense, deci nu-mi rămâne decât să sper că nu vor fi
accidentări. Mai sper și ca fetele să vină cu inima deschisă la
echipa națională, să fie o atmosferă bună și să ne pregătim cum
trebuie„, a declarat Radu Voina.
Selecționerul a făcut referiri și la Cupa Mondială, pe care România
a câștigat-o anul trecut și care va debuta în 21 septembrie.
„Cupa Mondială e un turneu impresionant, cu participante
puternice, dar până la urmă e o competiție neoficială. Sunt jocuri
de pregătire și nu vom merge acolo doar cu gândul de a câștiga cu
orice preț. Repet: nu trebuie să avem parte de accidentări, mi se
pare cel mai important. Sigur că vor veni și victorii, dacă fetele
vor fi concentrate și vom juca ce trebuie, dar nu e în prim-plan să
apărăm titlul câștigat anul trecut în Danemarca”.
Radu Voina, care a refuzat să mai antreneze la nivel de club, după
jucarea finalei Ligii Campionilor, cu Oltchim Râmnicu Vâlcea, a
avut parte și de o vacanță prelungită. „Am avut o vacanță
excelentă, nici nu mai știu de când nu am avut parte de atâta
liniște. Am fost cu familia, și în străinătate, și acasă, am făcut
un tur pe la părinți, rude, prieteni, ne-a prins foarte bine. Mi-am
încărcat bateriile„, a afirmat antrenorul
naționalei.
Pentru data de 13 septembrie au fost convocate jucătoarele:
Paula Ungureanu și Talida Tolnai – portari, Ramona Maier,
Adriana Nechita, Patricia Vizitiu, Melinda Geiger, Aurelia
Brădeanu, Ada Moldovan, Ionela Stanca, Oana Manea, Florina Bârsan
Chintoan, Cristina Neagu, Carmen Amariei, Valeria Beșe, Adriana
Țăcălie, Mihaela Tivadar, Iulia Pușcașu și Valentina Ardean Elisei
– jucătoare de câmp.
Din lot nu face parte căpitanul Cristina Vărzaru (Viborg HK), ce
acuză probleme de sănătate.
După pregătirile de la Râmnicu Vâlcea, echipa României va pleca
spre Danemarca, în 20 septembrie, unde a doua zi va debuta, la
Aarhus, în grupa B a Cupei Mondiale, în calitate de deținătoare a
trofeului.
România va evolua, în ordine, cu Norvegia, Rusia și Suedia, în timp
ce în grupa A vor evolua Germania, Ungaria, Franța și
Danemarca.