Vezi care este noul staff tehnic al lui Tomis Constanța!

Președintele CS Tomis Constanța, Gheorghe Slabu, a declarat,
joi, agenției MEDIAFAX, că Dumitru Muși este noul
director tehnic al echipei feminine de handbal, iar antrenor
principal va fi Ion Crăciun, fostul tehnician al echipei masculine
Minaur Baia Mare.

Începând de astăzi, director tehnic este Dumitru Muși,
antrenor principal va fi Ion Crăciun, care a fost până zilele
trecute la Minaur, iar fostul antrenor, Victor Dăbuleanu, va rămâne
secund, alături de Mihaela Pârâianu
„, a spus Slabu.

Gheorghe Slabu a precizat că obiectivul echipei este clasarea pe un
loc de cupă europeană, iar contractele stafului tehnic vor fi
prelungite în cazul în care se vor îndeplini obiectivele.
Calificarea în cupele europene este obiectivul stabilit.
Nu au fost semnate actele, nici nu este nevoie de așa ceva. Cu
acest cuplu sunt convins că vom reveni acolo unde ne dorim. Ion
Crăciun a pregătit până acum numai echipe de băieți, dar asta nu va
fi o problemă. În vară, dacă rezultatele vor fi cele pe care le
așteptăm, înțelegerile vor fi prelungite automat
„, a
menționat președintele grupării constănțene.

Publicat: 11 03. 2010, 14:27
Actualizat: 11 03. 2010, 14:28