Campioana României la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea va debuta în grupa 1 principală a Ligii Campionilor, cu formația muntenegreană Buducnost Podgorica, în 5 sau 6 februarie 2011.
Oltchim Râmnicu Vâlcea va evolua în grupa principală 1 a Ligii Campionilor, în compania formațiilor Buducnost Podgorica (Muntenegru), Itxako Estella (Spania) și Krim Ljubljana (Slovenia).
În urma tragerii la sorți a meciurilor din cele două grupe principale, care a avut loc marți, la Viena, forul european de profil a anunțat și ordinea disputelor, datele exacte urmând a fi stabilite ulterior.
Astfel, Oltchim va debuta pe teren propriu, în 5 sau 6 februarie 2011, cu Buducnost Podgorica, echipă neînvinsă în faza grupelor preliminare, care a obținut două succese și împotriva deținătoarei trofeului, Viborg HK, în grupa A.
În etapa a II-a, Oltchim va juca în deplasare, cu Itxako Estela, apoi va avea două meciuri pe teren propriu, ci Krim Ljubljana și Itxako Estella, pentru a încheia grupa cu două deplasări, la Budunost și Krim.
În grupa principală 2 vor juca formațiile Larvik HK (Norvegia), HC Leipzig (Germania), Gyor ETO (Ungaria) și Dinamo Volgograd (Rusia).
Meciurile vor începe în 5-6 februarie și se vor încheia în 20 martie 2011, primele două clasate din fiecare grupă urmând să se califice în semifinalele Ligii Campionilor.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a jucat finala competiției în sezonul trecut, având și în 2010-2011 același obiectiv, calificarea în finală.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER